23 apr. 2022 | 09:55

David Cronenberg revine cu Crimes of the Future: ce știm, până acum, despre noul film al regizorului din spatele Videodrome și The Fly

ACTUALITATE
David Cronenberg revine cu Crimes of the Future: ce știm, până acum, despre noul film al regizorului din spatele Videodrome și The Fly

Celebrul regizor ,David Cronenberg, revine la genul horror, cel care l-a consacrat și care pare să se potrivească mănușă inclusiv cu noul său film, „Crimes of the Future”, prima peliculă lansată de acesta pe marele ecran, după opt ani de pauză.

Filmul va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, unde va aduce laolaltă o sumedenie de vedete, pe bulevardul Croisette. Viggo Mortensen, colaboratorul de lungă durată al lui Cronenberg, conduce distribuția din care fac parte, de asemenea, actrița franceză Léa Seydoux (cunoscută, printre altele, pentru rolul său din „Blue Is the Warmest Colour”) și proaspăt nomizalizată la premiile Oscar, Kristen Stewart.

Neon, distribuitorul filmului, a lansat un teaser pentru film și, din câte se poate observa, totul pare încununat de nebunie și haos, așa cum ne-a obișnuit, de altfel, David Cronenberg, încă de pe vremea „Videodrome” sau „The Fly”. În acest film ne sunt prezentate o mulțime de proceduri pseudo-medicale de-a dreptul înfiorătoare, inclusiv o fotografie cu gura cusută a cuiva.

Filmul lui David Cronenberg, șocant pentru cei ce nu sunt familiarizați cu opera sa, normal pentru fanii lui

„Pe măsură ce specia umană se adaptează la un mediu sintetic, corpul suferă noi transformări și mutații. Împreună cu partenera sa, Caprice (Léa Seydoux), Saul Tenser (Viggo Mortensen), artist celebru, prezintă publicului metamorfoza organelor sale în spectacole de avangardă. Timlin (Kristen Stewart), un investigator de la National Organ Registry, le urmărește în mod obsesiv orice mișcare. Misiunea lor: să folosească notorietatea lui Saul pentru a scoate la lumină următoarea etapă a evoluției umane”, se arată într-un comunicat oficial, semnat și de David Cronenberg.

În mod evident, filmele lui Cronenberg, care includ clasice precum „A History of Violence” sau „Dead Ringers”, nu sunt pentru cei cu stomacul slab.

„Crimes of the Future” se va lansa, în Statele Unite ale Americii, în luna iunie a acestui an. Rămâne de văzut când vom putea să-l vedem și noi, cei din Europa, pe marile ecrane.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele