07 apr. 2022 | 14:24

Marcel Ciolacu: „Este posibil să avem o criză economică“. Ce măsuri de sprijin sunt în plan pentru România

ULTIMA ORĂ
Marcel Ciolacu: „Este posibil să avem o criză economică“. Ce măsuri de sprijin sunt în plan pentru România

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declara joi că este posibil ca România să se confrunte cu o criză economică, fapt pentru care, pentru prima oară, se vine cu un plan de măsuri de sprijin, pentru a anticipa o eventuală criză. Liderul social-democrat a precizat că, săptămâna viitoare, Ordonanţa privind preţurile materialelor de construcţii va intra în Guvern, întrucât „avem investiţii de aproape 40 de miliarde de lei blocate“. Mai multe detalii, în continuare.

Ciolacu: „Este posibil să avem o criză economică“

Este posibil să aveam o criză economică, a avertizat joi liderul PSD, Marcel Ciolacu, precizând că se vine, pentru prima dată, cu un plan de măsuri de sprijin pentru România, într-o astfel de situație.

Totodată, social-democratul a anunțat că Ordonanţa privind preţurile materialelor de construcţii va intra săptămâna viitoare în Guvern, pentru că „avem investiţii de aproape 40 de miliarde de lei blocate“.

„Este posibil să avem o criză economică, fără doar şi poate, am avut şi cu comisarul european pe economie, domnul Gentiloni, o discuţie pe cifre“, a spus Marcel Ciolacu, adăugând că „riscul major este să vedem de unde va veni această criză“.

Acesta a ținut să precizeze că, în mod evident, nu România va declanșa această criză și că „marele nostru noroc“ este că ne-am învățat „de mult lecția cu Rusia“.

„Nu România va declanşa această criză, este evident. Sunt ţările cele mai apropiate de zona de conflict cel mai afectate, ţinând cont de tranzitul refugiaţilor şi ceea ce se întâmplă. Marele nostru noroc este că noi ne-am învăţat, istoric, de mult lecţia cu Rusia şi nu suntem atât de dependenţi pe cât s-a crezut de resursele de gaze, în primul rând, şi de petrol, la energia electrică chiar deloc“, a afirmat Ciolacu.

Citește și: O nouă creștere a salariului minim pe economie, anul acesta. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Este pentru prima oară când se vine cu un plan de măsuri de sprijin

Liderul social-democraților a declarat, de asemenea, în contextul războiului din Ucraina, că există o dependenţă a României, nu doar a Europei, de țara invadată, pe zona de materiale de construcţii, îngrăşăminte.

„În Europa, numai o ţară industrializată puternic, cum e Germania, poate să declanşeze o criză profundă“, a spus Ciolacu, arătând că discuţiile coaliţiei au fost în acest sens.

„Este pentru prima oară când se anticipează o eventuală criză şi se vine cu un plan de măsuri de sprijin pentru România. Este prima oară când vorbim de 17,3 miliarde de lei, acest pachet, cu o estensie de până la 4 miliarde de euro, în care componenţa economică şi efortul în zona ecnomică este mai mare decât în zona socială, astfel încât să se pornească investiţiile şi să se elimine blocajele din infrastructura mare“, a completat președintele PSD.

Acesta a mai menționat că, pentru prima dată, „în mod profesionist au avut mai întâi discuţii cu comisarii europeni şi apoi au căutat sursele de finanţare, pe componenta socială, din fonduri europene“.