Toți ne văităm de bani, dar cum stă, la acest capitol, statul? Care e atmosfera în bugetul public
Probabil că nu e român care să nu se plângă, în această perioadă, de dificultăți financiare, mai mari sau mai mici. Însă nu putem să nu e întrebăm cum se situează statul și cum traversează bugetul național această perioadă dificilă, atât în plan intern, cât și internațional.
Ei bine, cele mai recente date furnizate de Ministerul Finanțelor indică faptul că vistieria statului nu întâmpină atât de mari dificultăți pe cât s-ar aștepta unii critici. Se pare că deficitul bugetar a scăzut în primele două luni cu 25% faţă de anul trecut, la 9,5 miliarde lei, reprezentând 0,72% din PIB.
Are sau nu are statul român bani?
În continuare, din datele oficiale aflăm că veniturile bugetului general consolidat au însumat 68,25 mld lei în primele două luni ale anului 2022, cu 27,9% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut.
Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 5,03 mld lei în perioada ianuarie-februarie. Prin urmare, vorbim despre o creştere de 12,3% (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+27,9%), respectiv impozitul pe dividende (+24,5%).
La fel de important este și că veniturile din impozitul pe salarii au crescut cu 8,1%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (+9,7% ).
Avem scăderi la capitolul încasărilor din impozitul pe profit. Se pare că, referindu-ne la primele două luni, avem un total de 0,43 mld lei, ceea ce însemană o scădere cu 14,4% (an/an), pe fondul încasărilor mai reduse din impozitul pe profit de la agenţii economici (-18,6% an/an).
Să nu uităm nici despre veniturile din accize. Primele două luni au adus statului român un total de nu mai puțin 5,85 mld. Se consemnează aici o creştere cu 8,9% (an/an).
Ajungem, în cele din urmă, și la capitolul preferat, cel al TVA, acolo unde de fiecare dată autoritățile publice au nemulțumiri legate de încasări. Ei bine, de această dată, încasările nete din TVA au însumat 17,13 mld lei în primele două luni, înregistrând o creştere de 47,2% (an/an).