Semnalul din SUA care ne arată că vin vremuri mai grele peste noi, în România
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina afectează puternic economia globală și apasă pedala de accelerație a scumpirilor. Chiar dacă în conflictul militar sunt implicate numai două state – Rusia și Ucraina – efectele economice încep să fie resimțite în întreaga lume. Din nefericire, un semnal recent, dat de economiștii SUA, ne arată că situația nu se va liniști prea curând.
Zilele acestea, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat dobânda de referință. Poate că știrea ar trece neobservată, dacă n-am nota faptul că o astfel de mișcare n-a mai fost făcută de economiștii americani din anul 2018. Nici măcar în timpul pandemiei de coronavirus, când economia SUA a fost și ea puternic zguduită, Fed n-a apelat la dobânda cheie. Ei bine, o face acum, semn că inflația care se anticipează este una uriașă.
Pentru persoanele nefamiliarizate cu termenii economici, amintim faptul că dobânda cheie reprezintă principalul instrument la care Băncile Centrale apelează atunci când inflația crește în mod accelerat.
„Invazia Ucrainei de către Rusia provoacă dificultăți umane și economice enorme. Implicațiile pentru economia americană sunt extrem de incerte, dar pe termen scurt invazia și evenimentele conexe pot crea o presiune suplimentară asupra prețurilor și afecta activitatea economică”, notează Fed.
SUA a adoptat o majorare de un sfert de punct procentual, care aduce dobânda de referință în intervalul 0,25%-0,5%.
Cum ne va afecta și pe noi
Decizia luată de SUA va afecta Europa, inclusiv România, pentru că și băncile noastre centrale vor fi nevoie să se lupte cu același val inflaționist și, prin urmare, vor majora și ele dobânzile de referință.
BNR a intervenit ultima dată în acest sens la începutul lunii februarie. Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât atunci majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, informează banca centrală.
„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 9 februarie 2022, a hotărât următoarele:
majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022;
majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,5% pe an, de la 3% pe an şi creşterea ratei dobânzii la
facilitatea de depozit la 1,5%, de la 1% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022;
păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară;
menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, a anunţat BNR.
Creșterile dobânzilor de referință vor duce la majorări ale dobânzilor la creditele contractate de oameni, cu dobândă variabilă. Iată, deci, cum o astfel de decizie te afectează în mod direct, la portofel.