03 feb. 2022 | 12:50

Statul a pus pe picioare sistemul prin care îți poate lua banii mai ușor: de ce ai motive să te bucuri

ACTUALITATE
Statul a pus pe picioare sistemul prin care îți poate lua banii mai ușor: de ce ai motive să te bucuri

Când auzi o știre conform căreia statului îi va fi mai ușor de acum încolo să-ți ia banii, în mod normal te întristezi. Adevărul este că, la cât de multe taxe și impozite avem de plată, numai acesta nu mai era un motiv de bucurie. Totuși, de data asta vorbim despre implementarea unui sistem datorită căruia va crește calitatea interacțiunii cu una dintre cele mai populare instituții – Trezoreria.

Datorită noilor tehnologii implementate de statul român, acum vei scăpa de grija de a merge cu teancul de bani în brațe pentru a-l depune la Trezorerie.

Statul român intră în rândul lumii

În sfârșit, se fac pași importanți pentru mult râvnita digitalizare. Persoanele fizice și juridice pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităților Trezoreriei Statului.

Vorbim despre sume de bani ce reprezintă venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Măsura este cuprinsă într-un ordin al Ministerului de Finanțe.

Din fericire, în ultimii doi ani, statul a investit mult în zona de digitalizare și de oferire a numeroaselor servicii publice, de la distanță. Acum poți să-ți rezolvi o serie întreagă de probleme în relația cu statul, fără să fie nevoie nici măcar să ieși din casă.

De exemplu, dacă ai constatat că angajatorul tău încalcă legea, te poți adresa la Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) sau direct pe site-ul Inspecției Muncii (IM). Plângerile se pot depune în format fizic, la sediile ITM, sau în format electronic, prin e-mail, fax sau completând un formular electronic disponibil pe site-ul ITM, conform avocatnet.ro.

Mai mult decât atât, dacă vrei să te înregistrezi ca Persoană Fizică Autorizată (PFA), ai nevoie doar de un calculator acasă și de conexiune la internet. Acum nu mai e nevoie să te deplasezi fizic la sediile Oficiului Național al Registrului.