Viitorul sună incert: ce se va întâmpla cu munca în sistem hibrid, pe viitor
Pandemia a schimbat modul în care muncim. Dacă înainte, mergeam zi de zi la birou, între anumite ore prestabilite în contractul de muncă, odată cu restricțiile ne-am văzut nevoiți să lucrăm de acasă sau în regim hibrid.
Desigur, acest gen de muncă poate avea atât avantaje, cât și multe dezavantaje. Pe de-o parte scutim timp prețios pe care altădată l-am fi petrecut în mijloacele de transport. Pe de altă parte, ne lipsește socializarea cu colegii. În mod cert, lista avantajelor și dezavantajelor este una mult mai lungă de atât.
Ce au în plan marile companii, atunci când vorbim despre sistemul de muncă hibrid
Iar dacă în prima parte a pandemiei, companiile au ales să colaboreze cu angajații lor în sistem 100% remote, ulterior, pe măsură ce restricțiile s-au mai relaxat, acestea au adoptat un sistem de muncă hibrid, care să le permită oamenilor să muncească și de acasă, dar și de la birou, în funcție de necesitățile îndatoririlor de muncă.
Conform unui sondaj HR Barometru, realizat de PwC România, aproximativ 72% dintre companiile care au participat la acesta au decis că muncă hibrid este, în acest moment, cea mai bună soluție. Aceștia cheamă la birou mai puțin de 25% dintre angajați, în momentul de față.
„Angajații au început să aibă mai multă încredere să revină la birou, fiind încurajați de investițiile în măsuri de siguranță din partea angajatorilor și de implementarea unui sistem de muncă hibrid. Companiile vor să-și păstreze angajații și să atragă noi talente, în contextul în care planurile ambițioase de creștere pot fi limitate de lipsa resurselor umane. Astfel, vedem că majoritatea respondenților și-au majorat bugetele de salarii pentru 2022 pentru a acoperi creșterea inflației din a doua jumătate a anului. Iar un accent important este pus pe acordarea de beneficii, companiile incluzând tot mai multe opțiuni, în special din categoria sănătății și stării de bine a angajaților”, a spus Oana Munteanu, Director People & Organisation PwC România.
Tendința ar putea să se schimbe, pe viitor, dacă restricțiile vor dispărea. Cu toate că munca în regim hibrid se va păstra, poderea celor care vor lucra acasă ar putea să mai scadă.