30 dec. 2021 | 08:07

Soluția pentru facturi mai mici la gaze naturale în Europa, simplă: scenariul propus de Vladimir Putin

ACTUALITATE
Soluția pentru facturi mai mici la gaze naturale în Europa, simplă: scenariul propus de Vladimir Putin

Deja de câteva luni, europenii se confruntă cu o creștere a prețurilor la gaze naturale. În teorie, guvernele s-au dat peste cap pentru a plafona sau compensa facturile umflate, dar sistemul nu funcționează peste tot, iar Vladimir Putin are o soluție mai bună.

Deși există probleme cu certificarea conductei Nord Stream 2 în Germania, președintele Rusiei a devenit tot mai vocal în ceea ce privește beneficiile desprinse din noul sistem de transport al gazelor spre Europa. În opinia oficialului de la Kremlin, Nord Stream 2 va facilita stabilizarea prețului la gaze pentru toate țările din blocul comunitar. Anunțul a fost făcut în cadrul unei reuniuni televizate a Guvernului, reuniune la care a participat și Alexei Miller, șeful Gazprom.

Nord Stream 2, soluția lui Putin la toate problemele

Deși există probleme în Germania cu Nord Stream 2, ce pare să se remedieze abia vara viitoare, Putin a confirmat că a doua linie a gazoductului va fi umplută cu gaze în curând.

Anunțul liderului de la Kremlin vine într-un an în care prețurile la gaze în Europa au crescut cu peste 600%, după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze naturale într-un moment în care economiile europene ieșeau din pandemie. Ca referință, doar săptămâna trecută, prețul la gaz a înregistrat un nou record, stimulat de cererea din sezonul de iarnă, dar mai ales de tensiunile geopolitice dintre principalul furnizor al Europei, Rusia, și clienții săi.

Vladimir Putin s-a dus atât de departe cu pronosticurile optimiste încât a afirmat că Nord Stream 2 va facilita exporturile de gaze la un preț mai mic și, implicit, va facilita scăderea valorii de pe facturile europenilor. „Vreau să felicit Gazprom şi partenerii noştri din proiectul Nord Stream 2 pentru finalizarea lucrărilor şi crearea acestei rute suplimentare, care este pregătită de funcţionare”, a declarat preşedintele rus.

Pentru context, construcţia Nord Stream 2, destinată să transporte gaz din Rusia către Germania pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina, a fost finalizată în septembrie, dar ea rămâne inactivă în timp ce aşteaptă aprobările autorităţilor de reglementare de la Berlin şi Bruxelles.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele