27 dec. 2021 | 07:00

Cum citești mesajele șterse pe WhatsApp: trucul care te ajută să recuperezi ce nu trebuia să vezi

ACTUALITATE
Cum citești mesajele șterse pe WhatsApp: trucul care te ajută să recuperezi ce nu trebuia să vezi

WhatsApp, Messenger, Telegram, Signal și aproape orice altă aplicație de chat îți permite, pentru un timp limitat, să ștergi mesajele expediate. Întâmplarea face că această practică este una destul de frustrantă pentru expeditor, dar există un truc. Mai jos voi detalia cum citești mesajele șterse pe WhatsApp, chiar dacă mecanismul ar putea funcționa și pe Messenger, Telegram și alte aplicații populare.

Înainte de a detalia cum vezi mesaje șterse pe WhatsApp, merită explicate câteva particularități din spatele acestui proces și de ce, în mod regretabil, s-ar putea să nu funcționeze tot timpul. Trucul pe care îl folosești pentru a recupera câteva rânduri de text trimise de un expeditor pleacă de la notificările sistemului de operare. Practic, deși un mesaj a fost șters, dacă nu cumva ți-ai dezactivat notificările pentru o anumită persoană sau aplicație, la un moment dat, acel mesaje s-a reflectat într-o notificare afișată de sistemul de operare. În cazul în care ai notificările dezactivate, mesajul nu mai poate fi recuperat. De asemenea, datorită modului în care funcționează sistemele de operare, cel puțin momentan, poți recupera mesaje șterse de pe WhatsApp doar pe Android.WAMR cum recuperezi mesaje șterse pe WhatsApp

Cum vezi mesajele șterse de pe WhatsApp

Cei de la XDA-Developers sunt primii care au identificat această soluție și au detaliat procesul din spate. Dacă vrei să recuperezi mesaje șterse de expeditor pe WhatsApp, ai nevoie de o aplicație intitulată WAMR. Aceasta există în Google Play Store și o poți instala gratuit.

O pornești după instalare, accepți termenii și condițiile, apeși pe Next pentru a trece la pasul următor. După cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus, trebuie să bifezi aplicațiile ale căror notificări le dorești monitorizate. Alegi WhatsApp, dar nu te oprește nimeni să bifezi și Messenger, Telegram, Signal sau altele. Treci la pași următori printr-un click în dreapta jos până ajungi la Setup. Acolo, trebuie apeși pe Enable în dreptul secțiunii Notification Reader.

Imediat după, ți se va deschide meniul de setări, Settings, al telefonului. Din nou, trebuie să permiți WAMR să-ți acceseze notificările. Confirmi procesul cu Allow sau Permite. Revii în aplicația proaspăt instalată, apeși pe ultimul Next și cam asta a fost tot. De acum înainte, atâta timp cât ai notificările activate pe WhatsApp și, mai ales, pentru persoana ale cărei mesaje te interesează cel mai mult, le poți recupera.

În cazul în care sistemul nu funcționează tot timpul, fă-ți un obicei din a porni WAMR la intervale regulate de timp, nu de alta, dar din cauza resurselor hardware limitate ale telefonului tău, s-ar putea ca sistemul de operare să-ți închidă aplicația și, implicit, să nu-i mai permit să monitorizeze notificările. 
WhatsApp aplicatii mobile

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele