Anunțul despre Banca Transilvania în România pe care toți clienții trebuie să-l știe. Reușita care te face să treci la ei
Banca Transilvania trece printr-un dintre cele mai bune perioade din istoria companiei. Pe lângă încasări record și un număr foarte mare de clienți pe meleaguri mioritice, gigantul s-a mai bucurat de o performanță impresionantă.
Banca Transilvania este, deja de câțiva ani, cel mai important jucător de pe meleaguri mioritice din domeniul bancar. În plus, având în vedere cum merg lucrurile pentru gigantul autohton, este improbabil ca lucrurile să se schimbe prea curând. Cu simbolul TLV pe bursă, aceasta este cea mai mare instituție de credit din România și se află în spatele celei mai tranzacționate acțiuni de la Bursa de Valori București.
Banca Transilvania, o companie de top
La momentul de față, Banca Transilvania este evaluată de investitorii de la bursa din București cu 15,8 miliarde de lei, în creștere semnificativă față de acum un an, când discutam de doar 10,8 miliarde de lei. Practic, în doar un an, a adus investitorilor un randament de 46%, pe aceeași linie cu indicele principal BET. Această performanță a fost posibilă din mai multe motive, dar vine mai ales pe fondul revenirii piețelor de capital și ca urmare a politicii de remunerare, atât cu dividend, cât și cu acțiuni gratuite.
Cifrele spun însă doar o parte a poveștii. Mai important decât atât este că, în 2021, în top 100 cele mai valoroase companii care activează pe teritoriul României, Banca Transilvania se clasează pe poziția a șasea.
La momentul de față, până și directorul companiei și-a exprimat entuziasmul pe marginea acestui subiect. ”Continuăm creşterea finanţărilor şi a operaţiunilor semnificativ peste media pieţei şi contribuim la relansarea economiei şi a societăţii, câştigând în acelaşi timp cotă de piaţă.”, a atras atenția directorul general Omer Tetik.
Ca referință, în top 10 se mai află, în ordine, UIPATH, Hidroelectrica, OMV Petrom, Pavăl Holding – Dedeman, Dante Internațional (eMag), Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Romgaz, SC Nuclearelectrica și BRD Group Societe Generale.