15 dec. 2021 | 12:30

Viitor mai sustenabil pentru România: când începe programul ”Casa Verde Fotovoltaice”

ACTUALITATE
Viitor mai sustenabil pentru România: când începe programul ”Casa Verde Fotovoltaice”

România face pași importanți pentru sustenabilitate. Programul Casa Verde Fotovoltaice acordă persoanelor fizice până la 20.000 lei pentru instalarea de fotovoltaice.

Acesta se relansează în 20 decembrie 2021 și se va derula până la epuizarea bugetului, după principiul ”primul venit, primul servit”.

Programul a trecut de etapa autorizării instalatorilor (15 noiembrie – 16 decembrie 2021), în care pe lângă firme noi înscrise au fost acceptați și instalatorii aprobați în etapa precedentă.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, etapa înscrierii beneficiarilor va demara la data de 20 decembrie şi se va derula până la epuizarea bugetului, după acelaşi principiu ca în trecut: „primul venit, primul servit”.

Programul Casa Verde Fotovoltaice promite un viitor sustenabil pentru țara noastră

Bugetul disponibil va fi de 280 de milioane de lei, conform Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) și Ministerului Mediului. Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare de panouri solare în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate.

Suma finanţată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Așadar, suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. De exemplu, în situaţia unei investiţii cu valoarea totală de 22.600 lei, finanţarea acordată este de 20.000 lei, iar contribuţia proprie a persoanei fizice este de 2.600 lei.

Cu toate astea, deși panourile solare pot juca un rol important în lupta cu încălzirea globală, ele pot deveni în același timp și bucăți mari de deșeuri electronice, când ajung la finalul vieții.

Până în 2050, 86 de milioane de tone de panouri solare vor deveni deșeuri, iar cele mai multe țări nu au o strategie prin care să le gestioneze.

“Dacă nu impunem reciclarea, cele mai multe module vor ajunge la groapa de gunoi”, a declarat Meng Tao, cercetător la Universitatea Statului Arizona.