Skoda a lansat un nou model: tot ce știm despre Skoda Slavia
Skoda a prezentat în premieră noul său model Slavia, un vehicul care reușește să surprindă prin detaliile sale. Skoda Slavia a fost creat în cadrul proiectului India 2.0 și este destinat exclusiv acesti piețe, pentru moment.
Compania a încheiat procesul de lansare a unui prim sedan dedicat piețelor emergente, în cadrul proiectului India 2.0, proiect care este condus de ramura cehă a grupului VW. Momentul este marcat de lansarea oficială a modelului Slavia, un sedan care nu este deloc mic, așa cum se aștepta multă lume, ci, dimpotrivă, se apropie de dimensiunile modelului european Octavia.
Skoda Slavia vine la distanță mică după SUV-ul Kushaq, fiind dezvoltat pe aceeași platformă MQB – A0 – IN, o versiune simplificată a platformei modulare folosite de întreg grupul VW pe modelele entry. Asta înseamnă costuri mai mici și, mai ales, o localizare a producției și furnizorilor foarte mare. Skoda spune că s-a reușit un nivel de localizare de 95%, cu ajutorul furnizorilor din India.
Un model interesant
„Cu noua Slavia, pornim un nou stagiu al campaniei de produse India 2.0. După lansarea cu succes a lui Kushaq, intrăm acum într-un alt segment popular cu noul sedan. Slavia este perfect croit pentru nevoile clienților din India și este construit cu un nivel de localizare de 95%. Suntem încrezători că atât Kushaq, cât și Slavia ne vor permite să creștem potenițialul în această piață promițătoare, în creștere”, a declarat Thomas Schäfer, CEO Skoda Auto.
Compania cehă a prezentat noul model ca pe un sedan elegant, sofisticat, care poate să atragă o serie de clienți destul de pretențioși, chiar dacă prețurile pe care aceștia sunt dispuși să le plătească sunt în continuare mici. Skoda vinde pe piața din India cele două sedanuri cunoscute în Europa, Octavia și Superb, care sunt însă produse mai scumpe decât media achizițiilor făcute de populația locală. De asemenea, pe lângă micul SUV Kushaq, este vândut și modelul subcompact Rapid, cu caroseria sedan.
Nu se știe când și dacă acest model va ajunge pe piața europeană.