Cum să-ți extinzi viața: obiceiurile care ar trebui să îți intre în reflex
Cercetătorii au răspunsul uneia dintre cele mai importante întrebări ale omenirii: cum să-ți faci viața mai frumoasă și, eventual, mai lungă.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au chinuit să afle cum să-și transforme viața scurtă și chinuitoare (în acea perioadă) într-una lungă, sănătoasă și prosperă. Firește, în timp, medicina a evoluat și, odată cu asta, a crescut și speranța de viață.
Însă cum oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu ceea ce au și vor din ce în ce mai mult, tinzând spre nemurire, s-au întrebat cum ar putea să-și crească și mai mult speranța de viață.
Aceeași întrebare și-au pus-o și oamenii de știință și, din câte putem observa, au aflat deja răspunsul la aceasta.
Viața ar putea fi îmbunătățită dacă ții cont de câteva sfaturi simple
Conform descoperirilor specialiștilor în domeniu, nu ar fi chiar atât de greu să rămâi în viață cât mai mult timp. Nu atât timp cât ții cont de câteva sfaturi prețioase, deloc greu de respectat.
Pe scurt, tot ceea ce trebuie să faci este să reziști tentațiilor culinare și să faci cât mai mult sport. Conform cercetărilor, obiceiul fumatului ar trebui evitat. Iar dacă tot suntem la capitolul „vești proaste”, nici alcoolul nu se află pe lista viciilor agreate de oamenii de știință, informează TheConversation.com.
Mâncatul moderat este, de asemenea, recomandat, nutriționiștii având fel de fel de opinii în legătură cu eventuala componență a unei farfurii.
În definitiv, totul stă în moderație și în alegerea corectă a alimentelor consumate zilnic, fără a ne priva de micile plăceri ale vieții, însă. Atât timp cât „plăcerile vinovate” nu sunt „comise” prea des, ele pot ajuta psihicul uman, astfel încât o eventuală dietă să nu reprezinte o corvoadă. Fie om, fie animal, orice ființă are nevoie, din când în când, de recompense.
Suplimentele de vitamine sunt și ele recomandate, mai ales dacă vorbim despre persoane aflate la vârsta a treia. Este cunoscut faptul că, în timp, corpul uman începe să nu mai stocheze vitaminele și mineralele așa cum o făcea odinioară.