Criza alimentară, o posibilitate reală: românii nu vor face față scumpirilor, conform experților
În ultimele săptămâni, de când autoritățile de la Beijing au lansat un avertisment pentru chinezi pe marginea acestui subiect, criza alimentară s-a vehiculat din ce în ce mai des în spațiul public.
În contextul în care mai multe supermarketuri din România au început raționalizarea produselor alimentare de bază, este clar să probabilitatea unei crize alimentare, chiar și pe meleaguri mioritice, este una cât se poate de reală. Deși problemele din spatele acestei situații își fac resimțite efectele la o scară mai mult sau mai puțin globală, în contextul sărăciei din România, conaționalii noștrii vor avea semnificativ mai mult de suferit.
Criza alimentară: românii nu-și permit majorările de preț la mâncare
România se află într-o situație foarte dificilă când vine vorba de accesul la alimente, mai ales că importăm semnificativ mai mult decât exportăm. Din acest motiv, criza alimentară ne va afecta un pic mai tare.
Ca referință, țara noastră se confruntă cu un deficit al balanței comerciale de aproximativ 3 miliarde de euro, o valoare record. Nu ajută nici faptul importăm majoritatea materialului genetic din zootehnie.
„Riscurile privind criza alimentară nu sunt numai în România ci în toată lumea, însă pentru români va fi o povară! În situaţia particulară în care România importă majoritatea materialului genetic din zootehnie, iar deficitul balanţei comerciale a atins recordul de circa 3 miliarde euro nu reprezintă decât un risc real. Nu numai preţul mare al îngrăşămintelor duce la creşterea preţului produselor agroalimentare ci şi costul tuturor inputurilor. Gândiţi-vă, o tehnologie fără apă ce ar însemna, ce şansă de reuşită ar avea? Sau fără utilizarea erbicidelor, fungicidelor şi insecticidelor şi cu cantităţi reduse de îngrăşăminte?”, a declarat pentru AGERPRES Daniel Botănoiu.
Scumpirile din piața de alimente sunt inevitabile și din cauza restricțiilor acceptate prin noua Politică Agricolă Comună (PAC). Acestea se vor reflecta în majorarea prețului materiilor prime agricole europene, dispariția activității din rural, mai ales în țările estice, ca România. Nu în ultimul rând, se va reflecta într-o migrație sporită.
„Vom produce mai puţin şi mai scump, ceea ce este în dezavantajul consumatorului român, care nu îşi permite cumpărarea de produse alimentare mai scumpe cu circa 40%, ştiut fiind faptul că salariile nu au crescut în ultimii doi ani, iar inflaţia a ajuns la 8%. Preţul alimentelor creşte şi această creştere nu se regăseşte în buzunarul producătorilor ci pe întregul lanţ până la consumator”, a precizat el.
Banii în plus nu ajung la agricultorii români
Cel mai important de reținut este că nu se îmbogățesc agricultorii românii. De fapt, ei sărăcesc într-un ritm mai accelerat ca niciodată. Nu de alta, dar prețul de achiziție al îngrășămintelor azotoase, care era 900 de lei în 2020, acum a sărit la 4000 lei pe tonă. Nu ajută nici faptul că prețul gazelor naturale a crescut cu 40%, energia electrică a sărit cu 19%, iar motorina cu 21%.
„Sunt creşteri enorme pentru un sector agroalimentar care în cei mai buni ani are un profit de maximum 5%. Inputurile mai scumpe, lipsa biotehnologiilor, interdicţia privind utilizarea pesticidelor, cantităţi reduse de îngrăşăminte, punerea în practică a eco-schemelor nu duc decât la abandonul fermelor! Cu plăţi directe reduse, cu un buget pentru agricultura mai mic şi cu pretenţii mai mari de mediu şi climă nu putem avea decât produse mai puţine şi mai scumpe. Să mănânci poate fi un lux în viitor, în special pentru cei cu venituri reduse„, a adăugat şeful Asociaţiei Fermierilor din România.
Daniel Botănoiu este fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, iar având în vedere expertiza sa în domeniu, a propus și câteva soluții care ar trebui adoptat urgent, pentru sprijinirea producătorilor români. Lista include susţinerea exploataţiilor agricole (zootehnie, vegetale, legumicultură, piscicultură) prin scheme de ajutor de stat, susţinerea preţului energiei electrice, gazului, motorinei odată cu implementarea investiţiilor pentru asigurarea necesarului de energie în ferme, încurajarea consumului de produse interne şi operaţionalizarea Casei de comerţ Unirea.
Nu în ultimul rând, tot el insistă asupra faptului că ar trebui finalizat planul naţional de irigaţii, în timp ce producătorii agricoli trebuie să beneficieze de apă gratuită la SPP (staţie de pompare) şi susţinerea costului acesteia cu 50% de la SPP la plantă.