08 nov. 2021 | 17:55

Cum poți beneficia de ajutorul de la stat, pentru a primi facturi mai mici: pas cu pas

ACTUALITATE
Cum poți beneficia de ajutorul de la stat, pentru a primi facturi mai mici: pas cu pas

Îți amintesc faptul că, de luna aceasta, a intrat în vigoare schema de ajutor la plata facturii de energie electrică pentru anumiți consumatori casnici din țara noastră. Pentru a beneficia de ajutorul de la stat, trebuie să respecți o serie de condiții.

Pentru început, trebuie să știi că vei beneficia de schema de ajutor, doar dacă te vei încadra într-o limită de consum de 30-200 kilowați pe lună sau 150-1000 pe toată perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Compensarea atât la energie electrică cât și la gaze naturale se va face la un preț de referință de 68 de bani pe kilowatt. Orice preț mai mare de 68 va beneficia de compensare.

Ce trebuie să faci, pentru a primi ajutorul

Conform explicațiilor ministrului Energiei, trebuie doar să fii atent la nivelul consumului din locuința ta.

Prin urmare, nu trebuie să urmezi vreo procedură anume, deoarece reducerea se acordă automat în factură.

„Mecanismul va fi foarte simplu, prin care oamenii nu trebuie să facă nimic, doar să urmărească să se încadreze în tranșele de consum. Pentru energie electrică vorbim de un consum mediul lunar între 30 și 200 de kilowați. În perioada de 5 luni vorbim de un consum între 150 și 1000 de kilowați. Vorbim de o abatere lunară și pe perioada de iarnă de 10%. Vorbim de o compensare de 21 de bani pe kilowatt”, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Schema de compensare pentru energie electrică vizează acordarea unei compensări la plata facturilor de energie electrică în valoare de 0,21 lei/KWh, care reprezintă media aritmetică a tarifelor reglementate (compus din tarif serviciu de distribuție, tarif mediu de transport și componentele tarifului de transport și tariful pentru servicii de sistem) ale energiei electrice pentru cele 8 regiuni (de distribuție – n.r.)”, precizează Executivul.

„Compensația se aplică pentru clienții casnici care au încheiate contracte de furnizare de gaze naturale la un preț de referință al gazelor naturale mai mare de 125 lei/MWh. Cota procentuală aferentă compensării se determină prin raportare la prețul de vânzare al gazelor naturale. În situația în care, în urma aplicării compensării, valoarea reprezentând diferența dintre prețul de vânzare al gazelor naturale și suma de compensare este mai mică de 125 lei/MWh, se compensează doar diferența dintre prețul de vânzare al gazelor naturale și prețul de referință de 125 lei/MWh”, mai explică guvernanții.

Conform estimărilor realizate de guvernanți pentru această măsură, impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,3 miliarde de lei.

De asemenea, românii trebuie să știe că se aplică și măsurile privitoare la plafonarea prețurilor. Concret, prețul maxim al energiei electrice este plafonat, până la sfârșitul lunii martie, la valoarea de 1 leu/kWh, cu toate tarifele și taxele. Prin urmare, trebuie să reții că, dacă plătești deja mai mult, sau dacă ți se va scumpi energia electrică până la 31 martie, nu vei plăti mai mult de 1 leu/kWh.