Atenție, șoferi: pericolul de pe străzile României. Ce anume au amânat mulți să facă, din cauza carantinei
Mai ales când vine vorba de urgențe, ai fi tentat să crezi acestea nu au fost afectate de pandemie. În definitiv, ți se strică ceva, mergi și repari. Realitatea nu este însă atât de simplă, mai ales pentru șoferii români. În mod regretabil, problemele auto, care s-ar putea reflecta în potențiale dezastre, au fost deseori amânate.
Potrivit unui sondaj realizat de Castrol, nu mai puțin de șapte din zece șoferi au amânat vizita la service în ultima perioadă. Principalul argument din spatele acestei decizii a fost carantina impusă la nivel național. Problema este că multe dintre problemele a căror soluție a fost amânată are mari șanse să afecteze buna funcționare a mașinii, după cum au afirmat chiar participanții la service.
De ce reprezintă un pericol real amânarea vizitelor la service
Aproape două treimi dintre conducătorii auto din România sunt îngrijorați că autovehiculul din dotare este semnificativ mai puțin fiabil din cauza lucrărilor de service omise. Mulți sunt îngrijorați și din pricina faptului că au mers mult mai puțin cu mașina, iar kilometrajul redus afectează fiabilitatea mașinii.
Aceeași analiză atrage atenția asupra faptului că motivul invocat cel mai frecvent de către proprietarii de mașini care nu au ajuns la service a fost imposibilitatea de a face o programare – 24% dintre respondenți, urmat îndeaproape de frica justificată a șoferilor că ar putea să se infecteze cu Covid-19 în timpul unei astfel de intervenții. Acesta din urmă a fost argumentul în 18% din cazuri.
Interesant este rolul pandemiei în luarea acelei decizii de amânare pe categorii de vârstă. 20% dintre tinerii între 25 și 34 de ani au afirmat că au o teamă vizavi de contractarea virusului, în timp ce doar 8% dintre cei cu vârsta de cel puțin 65 de ani sunt de aceeași părere.
În final, aproximativ 70% dintre conducătorii auto au întârziat lucrările de service programate în timpul pandemiei. Mai problematic decât respectiva valoare este însă că 62% s-au declarat îngrijoraţi de faptul că este posibil ca autovehiculul să fi devenit mai puţin fiabil din cauza numărului redus de kilometri parcurşi şi a vizitelor la service omise în timpul recentei carantine.
Posibile soluții pe marginea acestui subiect sunt oferite de realizatorii studiului. ”Descoperirile evidenţiază nevoia ca service-urile auto să ofere asigurări privind măsurile de dezinfectare consumatorilor care revin la service şi beneficiile respectării intervalelor de service recomandate de producător. Întârzierea lucrărilor de service recomandate poate creşte probabilitatea acumulării de nămol în motor, ceea ce poate înfunda porţiuni vitale ale circuitului de ungere, reducând puterea, eficienţa şi durata generală de viaţă a motorului.
Chiar şi în cazul utilizării normale, uleiul de motor al unui autovehicul se poate degrada la temperaturi foarte ridicate şi în timp acest lucru se poate manifesta ca depuneri de nămol. Acest proces este amplificat de călătorii scurte frecvente, de combustibilul de calitate scăzută, schimbarea întârziată sau omisă a uleiului, precum şi de călătoriile cu opriri şi porniri repetate, care devin din ce în ce mai des întâlnite în oraşele aglomerate”, explică specialiştii Castrol.