În 2021 breșele de securitate au devenit mai greu de rezolvat și depistat: de ce să-ți faci grji
Raportul celor de la Eset ar trebui să ne îngrijoreze și să ne facă mai precauți în timp ce stăm pe Internet.
Conform experțiilor, atacul de tip ransomware este cea mai folosită metodă de hacking alături de phishing.
„În 2021 a fost nevoie de o medie de 287 de zile pentru a identifica și a remedia o breșă de date, cu 7 zile mai mult decât în raportul anterior. Această cifră a crescut continuu din 2017, deci nu poate fi explicată pur și simplu de pandemie, deși creșterea numărului de stații endpoint remote ar fi putut face amenințările mai greu de descoperit. Altfel spus, cu cât vectorii de amenințare reușesc să funcționeze necontrolat pentru un timp mai îndelungat în cadrul rețelelor victimelor, cu atât pot face daune mai mari, generând, în același timp, o nevoie mare de timp și bani pentru a le elimina. În cele din urmă, ne putem uita la atacurile Business Email Compromise, care a înregistrat mai multe pierderi financiare în 2020 decât orice altă amenințare, potrivit FBI. Costul mediu al unui atac BEC este de 5,01 milioane USD, potrivit studiului efectuat de Institutul Ponemon. Cu excepția cazului în care organizațiile găsesc o modalitate mai bună de prevenire a phishingului și spottingului atunci când sunt atacate, costurile pentru breșele centrate pe atacuri BEC vor continua să crească”, subliniază specialiștii în securitate cibernetică.
Ramsomware – cel mai utilizat hack
Pentru a ajuta la combaterea breșelor și a costurilor asociate, specialiștii Eset vin cu mai multe recomandări printre care adoptarea abordării „Zero Trust” bazată pe principiul „nu te încrede niciodată, verifică întotdeauna”, implementarea criptării pentru datele personale și îmbunătățirea pregătirii și a gradului de conștientizare al tuturor angajaților pentru a-i ajuta să identifice mai ușor atacurile de phishing.
Astfel, rapoartele arată că valoarea costului cauzat de breșe de securitate pentru cei fără „Zero Trust” a fost de 5,04 milioane de dolari, față de 3,28 milioane de dolari pentru cei care au luat măsuri de protecție. De asemenea, costul unei breșe în care datele nu erau criptate a fost de 4,87 milioane de dolari, în comparație cu 3,62 milioane de dolari pentru cei din cealaltă categorie.
Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava, Slovacia și se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecție și analiză a conținutului malware, fiind prezentă în peste 180 de țări.