02 sept. 2021 | 17:35

Cum va arăta viitorul companiilor: toate au fost afectate de pandemie

ACTUALITATE
Cum va arăta viitorul companiilor: toate au fost afectate de pandemie

Companiile și afacerile în general au fost afectate de pandemie. Digitalizarea este cuvântul-cheie în ultimul an.

La nivel global, mai mult de trei sferturi (78%) dintre directorii generali se așteaptă ca organizațiile pe care le conduc să arate diferit în următorii trei ani, ca urmare a pandemiei. Ei prevăd schimbări în modul de lucru și dezvoltarea de noi modele de afaceri, susținute de investiții în digitalizare. Asta arată raportul “Great expectations: Global executives respond to business disruption”, realizat de departamentul de strategie globală din rețeaua PwC, potrivit Hotnews.

Companiile au fost afectate de pandemie: digitalizarea e cheia

”Criza generată de pandemie i-a convins pe liderii de companii că șansele de creștere depind de transformarea modelelor de afaceri și a modalitățile de lucru, și nu doar de măsuri temporare, precum reducerea de costuri, restructurarea portofoliului sau soluții tehnice ad-hoc. Construirea unor noi modele de afaceri și adaptarea modelului de operare implică schimbări semnificative în structura de investiții și de cheltuieli, inclusiv reduceri de personal în unele industrii. Este evident că executivii mizează foarte mult pe digitalizare în acest procese și consideră că investițiile în tehnologie și securitate cibernetică au devenit cruciale”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC Romania, citat de Hotnews.

În momentul de față, 23% dintre respondenți spun că organizațiile pe care le conduc se reconfigurează pentru creștere. Restul se concentrează încă pe regândirea și optimizarea modelului de operare (44%) și recuperare după criza sanitară (33%). Toate sectoarele vor suferi transformări, cele mai importante fiind așteptate în domeniile farma, asigurări și transporturi.

Digitalizarea este pe primul plan, susține raportul. Investiții suplimentare în medie de 10-15% vor fi îndreptate în principal către digitalizare, securitate cibernetică și vânzări, pentru a stimula creșterea. Investițiile în digitalizare se vor concentra pe dezvoltarea de noi produse și servicii, capabilități IT și securitate cibernetică, precum și mediu, sănătate și siguranță.