25 aug. 2021 | 12:25

Cum plătești prin aplicaţia AmParcat, de fapt. Tot ce trebuie să știi pentru a-ți lăsa mașina legal

ACTUALITATE
Cum plătești prin aplicaţia AmParcat, de fapt. Tot ce trebuie să știi pentru a-ți lăsa mașina legal

București este un oraș sufocat de mașini. Acestui aspect i se adăuga și lipsa unui sistem automat, digital, de parcare. Acum, însă, lucrurile încep să se schimbe în bine.

Este greu de crezut că în București nu exista un sistem de parcare digital, rapid, unde să poți plăti direct cu telefonul sau cardul. Din fericire, pentru cei care stau în capitală, a fost lansată aplicația AmParcat. Disponibilă atât în Oradea cât și în București, aceasta oferă, celor ce o utilizează, posibilitatea de a găsi un loc de parcare cât și plata direct de pe telefon.

Practic, aplicația se folosește de locația ta pentru a-ți arăta cele mai apropiate parcări, selectează automat tariful orar și nu în ultimul rând, te lasă să plătești apăsând un singur buton.

AmParcat lansată și în Sectorul 4

Sectorul 4 este unul din cele mai aglomerate sectoare ale capitalei. De luni, locurile de parcare de pe bulevardele din acest sector, toate cele 2500 de locuri, au intrat în regim de tarifare.

Conform Consiliului Local al Sectorului 4, spațiile de parcare au fost organizate în două categorii de tarifare, galben și verde, în funcție de gradul de aglomerare.

În partea mai aglomerată, unde se găsesc bănci, farmacii, spitale, sedii ale unor instituții publice, tariful este de 2 lei/oră, iar în zona mai puțin aglomerată, cea  verde, tariful este de 1 leu/două ore. Intervalul de taxare va fi de luni până duminică între orele 8-18, în rest, fiind gratuit.

Toate locurile de parcare vor fi marcate corespunzător, iar suma încasată se va reîntoarce în comunitate. Mai exact, banii obținuți vor fi folosiți pentru a construi noi parcări în diferite părți ale sectorului.

În cazul în care nu ai respectat regulamentul de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană îți vor bloca roțile autovehiculului și te vor amenda.

AmParcat poate fi descărcată gratuit de pe Google Play sau App Store.