Se întâmplă cu gazul în România și ne va afecta pe toți: cum o să se resimtă pe factură
De anul acesta, nu mai există obligația furnizorilor de gaze de a înmagazina pentru perioada rece. Prin urmare, Romgaz, care prin filiala Depogaz administrează cea mai mare parte a depozitelor de gaze din România, are în înmagazinări o cantitate de gaz mult mai mică decât anul trecut.
Vorbim despre evaluarea cantității de gaz inmagazinate la finele celor șase luni din an. Astfel, datele oficiale ne indică faptul că Depogaz administrează depozite de înnmagazinare de circa 2,8 miliarde de metri cubi, o cantitate mult mai mică decât în 2020.
Din acest motiv, compania se confruntă cu venituri în scădere.
“Veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au înregistrat o scădere de 37,19%. În cadrul acestor venituri, ponderea cea mai mare revine serviciilor cu rezervarea de capacitate (74%), acestea având o influență semnificativă în evoluția negativă a cifrei de afaceri consolidate din activitatea de înmagazinare (-40,67% în perioada analizată față de SI 2020).
Analizate la nivelul filialei Depogaz, veniturile din înmagazinare au scăzut cu 15,8%; această diminuare se datorează rezervării unei capacități de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021- 2022 față de ciclul anterior în medie cu aproximativ 21%”, a declarat Romgaz.
Compania mai arată că, în termeni valorici, cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 milioane de lei. “În Semestrul I 2021 clienții filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil.mc (Semestrul I 2020: 923,9 mil.mc), însă au injectat doar 559 mil.mc (Semestrul I 2020: 571 mil.mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil.mc (Semestrul I 2020: 352,9 mil.mc)”
Cazul României nu este unul unic. Datele analizelor din regiune arată că depozitele de gaze sunt pline în procent de 61% la nivelul continentului.
Urmează facturi mai piperate
Sezonul rece nu vine cu vești bune pentru români.
Cei mai mulți experți în analize economice se așteaptă la o scumpire semnificativă a facturilor, în special pentru aceia dintre consumatori care nu au optat pentru o ofertă de distribuție din piața concurențială.