12 aug. 2021 | 12:15

Centrală termică în condensație, electrică sau convențională: care este mai rentabilă pentru români

ACTUALITATE
Centrală termică în condensație, electrică sau convențională: care este mai rentabilă pentru români

Alegerea centralei termice este o situație pe care fiecare dintre noi o întâlnim. Toți ne dorim una de calitate, care să ne ofere confortul de care avem nevoie și să fie rentabilă.

În funcție de spațiul în care dorim să folosim centrala, trebuie să ținem cont de unele detalii. Dimensiunea, designul si performanța, sunt aspecte definitorii în alegerea ei.

Opțiunile par să fie simple. În principiu, depinde foarte mult de existența sau inexistența unei rețele de gaze naturale.

Categorii de centrale termice

Cele mai des întâlnite sunt centralele termice murale. Acestea sunt avantajoase datorită costului redus al investiției. Pe lângă asta, cheltuielile de exploatare sunt mici. Ca montaj, ele se aplică direct pe perete.

Specialiștii recomandă în schimb centralele termice în condensație. Acestea au o eficiență superioară centralelor convenționale. Ele recuperează căldura latentă de condensare a vaporilor de apă rezultați în urma arderii.

Experții consideră acest tip de centrală high technology. Dezavantajul vine de la faptul că ele necesită o investiție inițială mai mare. Pentru zonele fără rețea de gaze, există varianta de centrale care funcționează pe combustibil solid. Pentru un randament optim, e bine să se folosească lemne de esențe tari sau rășinoase.

Centrala termică electrică este foarte utilă pentru casele de vacanță. În locurile care nu trebuie încălzite permanent, acest tip de centrală este mai convenabil. Prețul de achiziționare este mai mic. În schimb generează costuri mai mari de exploatare, deoarece energia electrică este mai scumpă decât gazul natural.

În achiziționarea unei centrale, trebuie să ținem cont în principal de condițiile spațiului pentru care dorim să le instalăm.

Centralele termice pe gaz sunt cele mai des întâlnite datorită costurilor mici și montajului facil. Dar, dacă ținem foarte mult la siguranța noastră, ar trebui să luăm în calcul o centrală electrică.

Una dintre cele mai importante criterii de alegere trebuie să fie în primul rând siguranța celor care o folosesc. Astfel, senzorii de detectare a gazului, a focului sau a fumului nu trebuie sa lipsească.

De asemenea, o altă măsură importantă de prevenire a evenimentelor neplăcute este posibilitatea evacuării gazului. Atât timp cât suntem informați corect, piața producătorilor de centrale ne stă la dispoziție cu game variate de produse.