Toți românii trebuie să știe: facturile la gaze se pot dubla. Cum previi dezastrul financiar
Liberalizarea piețelor de gaz și energie electrică din România a venit cu un dezastru financiar pentru foarte mulți români, iar pagubele semnificative nu s-au terminat încă. Din păcate, facturile la gaze din locuințe se pot dubla.
Consumatorii casnici de gaze care au semnat contracte concurențiale în urma liberalizării pieței din urmă cu un an ar trebui să analizeze cu mare atenție ofertele făcute de diferiții furnizori. Urmează reînnoirea contractelor, iar ca urmare a scumpirilor gazului-marfă înregistrate pe bursa de specialitate, Bursa Română de Mărfuri (BRM), dacă nu ești atent, vei plăti scump.
Cotațiile gazului pentru semestrul al doilea al acestui an s-au majorat de trei ori comparativ cu cele pentru aceeași perioadă a anului trecut, conform profit.ro. În acest context, însă, nu toți români vor avea de suferit, dar implică un pic de efort să scapi de stresul exploziei facturilor.
Dublarea facturilor la gaz, o posibilitate reală pentru români
Din cauza majorării costului de achiziție al gazului-marfă pentru furnizori, era inevitabil ca acele modificări să se reflecte în facturile utilizatorilor finali. Problema este că mulți nu își permit acele majorări, iar la gândul că în lunile de iarnă s-ar putea să plătești de două ori mai mult pe gaz, ar fi bine să ai în vedere avertismentul ministrului Energiei. ”Românii care nu încheie contracte pe piața concurențială și rămân abonați ai serviciului universal, vor plăti facturi mult mai mari la iarnă”, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o intervenție la Prima TV.
În aparență, soluția este simplă. Pentru a evita o majorare semnificativă și dureroasă pentru bugetul românilor, consumatorii casnici ar trebui să analizeze ofertele din comparatorul de prețuri al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În plus, trebuie să nu aibă emoții în a-și schimba furnizorul. Ca referință, la ora actuală, cele mai ieftine oferte din comparatorul ANRE au un preț dublu al gazului marfă față de cel din aceeași perioadă a anului trecut, 120-130 lei/MWh, comparativ cu 65 lei/MWh.
În practică, dacă nu îți citești foarte atent contractul și nu monitorizezi tarifele practicate, consecințele ar putea fi semnificative, mai ales în sezonul rece. Toți consumatorii trebuie să-și facă timp să solicite de la furnizorul actual oferta de preț pentru noul an contractual, să-l compare cu ofertele de preț din comparatorul ANRE și în situația în care identifică oferte mai bune să aleagă un alt furnizor.