Anunțul IKEA care vizează toți românii: ce vor să facă suedezii în România cu o sumă astronomică
Cei mai mulți dintre noi asociază Ikea cu un producător de mobilă accesibilă. În practic, gigantul suedez activează într-o varietate foarte mare de domenii și are planuri ambițioase pentru România.
Ingka, compania din grupul IKEA care controla șapte firme din sectorul energiei eoliene din România, a decis ca una dintre ele să le absoarbă pe toate celelalte. Consolidarea va aduce avantaje financiare, logistice și operaționale, arată compania într-un comunicat.
IKEA, gigantul energiei eoliene din România
Fuziunea anunțată în urmă cu câteva zile va avea loc prin absorbția de către Ewind S.R.L. a firmelor Dan Holding, Green Energy, Soft Group, Smartbreeze, Smart Clean Power și Eol Energy. Ca referință, toate companiile menționate sunt deținute de către Ingka Investments România, după cum se arată în Monitorul Oficial.
La nivel global, Ingka este cunoscută pentru deținerea marii majorități a magazinelor IKEA, cel mai mare, relevant și profitabil retailer de mobilă. În România, compania este prezentă cu două magazine în București, al treilea urmând să se deschidă la Timișoara în viitorul apropiat.
Revenind însă la eoliene și energie regenerabilă, Ewind este cel mai important jucător pe piața de instalații eoliene din România, cu cel mai mare capital social. Din această poziție, a venit ca o mișcare naturală asimilarea celorlalte companii.
“Strategia grupului este consolidarea activităților și a proprietăților imobiliare de tip eolian în cadrul unei singure societăți, respectiv Ewind”, se arată în anunțul de fuziune, unde se mai explică și alte rațiuni ale acestei consolidări: un sistem decizional unitar, sinergii, reduceri de costuri, creșterea eficienței logistice și umane, dar și a celei operaționale, dat fiind că în tranzacțiile din piețele de energie va funcționa o singură societate.
Punctual, Ingka deține în România parcuri eoliene cu o capacitate totală de 171 MW. Toate acestea au produs în 2020 circa 290 GWh de energie electrică. Valoarea cu pricina reprezintă echivalentul consumului a 150.000 de gospodării locale sau a 65 de magazine IKEA.
Este însă important de reținut că IKEA nu a construit acele eoliene, ci le-a cumpărat gata făcut în toamna lui 2019. Tranzacția respectivă a fost în valoare de 136 de milioane de euro, iar vânzătorul a fost Vestas, cel mai mare producător de turbine eoliene din Europa.