01 aug. 2021 | 08:22

Decizie responsabilă sau abuz? De ce își obligă Google, Facebook și Uber angajații să se vaccineze

ACTUALITATE
Decizie responsabilă sau abuz? De ce își obligă Google, Facebook și Uber angajații să se vaccineze

Mai multe companii de top au anunțat, săptămâna aceasta, că își vor obliga angajații să se vaccineze. Decizia e una controversată și a stârnit dezbateri aprinse.

A devenit tot mai clar faptul că viața nu va mai fi la fel după pandemie. Deocamdată, suntem încă sub umbrela virusului care, nu numai că nu a fost eradicat, dar suferă mutații care pot fi extrem de periculoase. Din acest punct de vedere, piața muncii trebuie să se adapteze.

Marile companii au dat tonul și au stabilit că sistemul-hibrid e, în acest moment, cea mai bună soluție. Dar sunt unii care au dus lucrurile mai departe de atât.

După ce Google și Facebook au anunțat că toţi angajaţii care vor lucra din birourile celor două companii vor trebui, în mod obligatoriu, să se vaccineze, a venit rândul Uber să anunțe același lucru.

Google, Facebook și Uber, decizie corectă?

Deciziile companiilor ar putea fi urmate de unele similare și din partea altora. Sunt companii de top care dau tonul în economia digitală, iar exemplul le este urmat în multe situații. Doar că discuțiile sunt aprinse pe subiect.

Google şi Facebook au anunţat, la distanţă de câteva ore, că vaccinarea va fi obligatorie pentru propriii angajaţi, care trebuie să lucreze de la birou şi care vor avea mai multe contacte directe cu colegi şi parteneri. Sundar Pichai, şeful Google, a spus că vaccinarea celor peste 135.000 de angajaţi, pe care compania îi are în 50 de ţări, le va oferi acestora mai multă linişte cu privire la virus.

E valabil, așadar, doar pentru cei care lucrează de la birou.

SUA, vaccinare impusă de la vârf

De altfel, Google amână revenirea la birou a angajaţilor săi pentru jumătatea lunii octombrie, asta după creşterea, din nou, a numărului de infectări, cu varianta Delta.

Facebook, la rându-i, va cere tuturor angajaţilor din Statele Unite care vin la birou să se vaccineze. Pentru angajaţii din alte ţări, o decizie va fi luată la o dată ulterioară şi va diferi, probabil, de la ţară la ţară.

Vaccinarea obligatorie pentru proprii angajaţi este o politică adoptată de un număr de din ce în ce mai mare de companii de tehnologie şi entertainment. Netflix, de exemplu, le va cere tuturor celor care intră în contact cu actorii să se vaccineze, iar Uber impune, la rândul său, vaccinarea pentru angajații americani.

Nu e clar ce se va întâmpla cu cei care refuză să se vaccineze, fie că au un motiv întemeiat sau nu. E cert, însă, că gestul a creat nemulțumire în rândul multora.

Un mesaj a venit, în Statele Unite, și de la președintele Joe Biden. Liderul de la Casa Albă a prezentat, joi, o serie de măsuri pentru a susține vaccinarea,  printre care obligația pentru milioane de angajați federali să se vaccineze sau să se supună unei serii de constrângeri, precum purtarea măștii și testarea regulată, o dată sau de două ori pe săptămână.

Aproape jumătate din populația americană (49,4%) este vaccinată, potrivit datelor oficiale.