30 iul. 2021 | 07:30

Cât de bogați sunt românii, de fapt: cum își țin averea, cum a fost influențată de pandemie

ACTUALITATE
Cât de bogați sunt românii, de fapt: cum își țin averea, cum a fost influențată de pandemie

Pe hârtie, pandemia de coronavirus a închis foarte multe afaceri ale românilor și a generat un număr record de șomeri. În practică, când tragi linie, românii sunt însă semnificativ mai bogați decât înainte.

La intervale regulate de timp, BNR publică o analiză intitulată Raportul asupra Stabilității Financiare. Cea mai recentă ediție a ajuns online în urmă cu câteva zile și ilustrează o imagine foarte optimistă vizavi de averea românilor. Din câte se pare, la final de 2020, avuția netă a românilor s-a aflat la un maxim istoric. Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, creșterea a fost de 6,1%.

Cât de bogați sunt românii, cum își țin banii

Cei mai mulți dintre români, trei sferturi, își țin banii în imobiliare, case și apartamente. Această situație se datorează în mare măsură legislației care încurajează deținerea de active imobiliare mai degrabă decât (re)investirea în activități productive, atrage atenția raportul Băncii Naționale a României.

O partea din creșterea averii s-a datorat faptului că a crescut valoarea apartamentelor și caselor. Creșterea a fost cu 4,8% în T4/2020 față de T4/2019. Modificarea s-a datorat în egală măsură devalorizării monedei naționale, dar și datorită rezilienței pieței imobiliare.

Dincolo de acest aspect, activele financiare reprezintă aproximativ 24% din total, spre deosebire de zona euro, unde acestea reprezintă aproximativ 45% din avuția populației, având un ritm de creștere de 8,8% pentru perioada analizată. Acest decalaj pune în evidență capacitatea scăzută de a mobiliza capital intern și, în același timp, dependența de atragerea capitalului străin.

Bani din piață și depozitele românilor reprezintă aproximativ 30% din PIB, cea mai ridicată pondere din ultimii 14 ani. Mai impresionant este însă faptul că în decembrie 2020 față de decembrie 2019, acei bani ai românilor au cu 14% mai mulți.

Un pic derutant este faptul că ai fi tentat să crezi că ne-am îmbogățit cu toții cu acei 14%. În realitate, cea mai mare parte a banilor se află în doar 0,3% dintre depozitele bancare. Acelea reprezintă 22% din totalul valoric și găzduiesc de la 100.000 de euro în sus, semnalizând o creștere a inegalității și polarizării averii populației.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele