România stă pe o comoară de miliarde. Descoperirea tocmai a fost făcută și urmează să fie exploatată
În cazul în care mai aveai nevoie de o confirmare suplimentară a faptului că România este o țară bogată, tocmai a fost descoperit un important zăcământ de gaze naturale și urmează să fie înceapă exploatarea lui.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a descoperit un nou câmp de gaz în perimetrul Satu Mare, similar celui identificat anterior la Moftinu. Anunțul vine la scurt timp după ce Serinus a finalizat lucrările de forare la o nouă sondă intitulată Săncrai-1. Aceasta este situată la aproximativ 8 kilometri de proiectul Moftinu.
Conform datelor obținute de Profit.ro, Săncrai-1 a reușit să foreze până la o adâncime de aproximativ 1600 de metri, iar lucrările au fost finalizate cu 5 zile mai devreme, comparativ cu estimările inițiale. În acest fel, s-a ajuns și la o reducere a costurilor de aproximativ 19%, comparativ cu estimarea inițială. Sonda este acum pregătită pentru producția comercială.
Serinus a făcut descoperirea de miliarde din România
Nu a durat mult de la publicarea anunțului până când acțiunile Serinus s-au apreciat cu 6,5% pe bursa de la Londra în urma anunțului.
Ca referință, Serinus exploatează, prin intermediul subsidiarei Serinus Energy România (fosta Winstar Satu Mare) întregul perimetru de hidrocarburi Satu Mare. În regiune, tocmai a identificat rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze naturale, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.
Vestea bună vine la aproximativ doi ani după ce compania poloneză a început producția comercială la Moftinu, în aprilie 2019. Nu a durat mult până când Serinus a semnat un contract cu Vitol Gas, cel mai mare trader independent de energie din lume, pentru a comercializa gazele extrase din România. În același timp, printr-un contract cu Conpet, operatorul sistemului național de transport al țițeiului și condensatului, polonezii vor duce condensatul extras odată cu gazele naturale de la Moftinu către rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom.