WhatsApp schimbă regulile jocului, de această dată, pe iPhone: ce trebuie să știi
După o lungă perioadă de teste și experimente, WhatsApp a adus o funcție incredibil de utilă și pe terminalele amatorilor de iPhone. De acum înainte, vei putea experimenta mesajele care dispar și pe iOS, nu doar pe Android.
De aproximativ o lună, au început să circule pe internet detalii despre mesajele care dispar după ce au fost vizualizate o singură dată. Funcția nu este neapărat o inovație spectaculoasă, ele există deja într-o varietate foarte mare de alte aplicații de chat, inclusiv în Instagram, o altă aplicație deținută de Facebook. Inovația constă în faptul că, până la această oră, respectiva opțiune nu exista pe WhatsApp.
Mesajele care dispar pe WhatsApp, disponibile pe iPhone
După ce a testat mesajele care dispar după ce sunt văzute o singură dată pe Android, acestea sunt acum disponibile și pe iPhone. Înainte ca opțiunea să fie însă disponibilă pentru toți utilizatorii, ea poate fi experimentată doar de cei înscriși în programul beta de WhatsApp.
Conform datelor obținute de WABetaInfo, dacă te înscrii să testezei versiunea 2.21.140.9 prin intermediul Testflight, vei putea să trimiți clipuri și poze care se autodistrug imediat după ce au fost văzute. În mod previzibil, persoana de la capătul firului le poate imortaliza printr-o captură de ecran, dar în legătură cu acel aspect nu poate să facă nimeni nimic.
În practică, cei care au acces la noua funcție de mesaje care dispar după ce au fost văzute o singură dată, vor avea un buton în plus în fereastra de compunere a mesajului. Este vorba de cifra 1 încadrată de un cerc pe jumătate întrerupt. Dacă îl vei folosi pe acela atunci când trimiți o poză sau video, destinatarul va putea să-l vadă o singură dată.
În trecut, WhatsApp ți-a permis să porți conversații prin intermediul platformei care dispăreau, dar acelea aveau un termen standard de șapte zile și nu-l puteai schimba. Prin mesajele care dispar după ce au fost văzute o singură dată, aplicația se aliniază la alte aplicații de chat de pe piață. Momentan nu se știe când noua funcție va ieși din beta, pentru a fi experimentată de către toți utilizatorii.