De ce tindem să vedem fețe în orice, conform științei

Știm că mințile noastre ne pot juca feste. Cu siguranță, măcar o dată-n viață, te-ai uitat la nori și ai început să vezi diferite fețe de animale, de oameni sau poate chiar obiecte. Există un motiv științific pentru care creierul tău îți dă aceste semnale.

Acest fenomen este cunoscut tehnic sub numele de pareidolie. Pareidolia este tendința de a interpreta un stimul vag ca fiind ceva cunoscut de observator, cum ar fi formele ce apar în nori, fețele ce par a apărea în obiecte neînsuflețite sau modele abstracte sau auzirea de mesaje ascunse în muzică. Exemple comune sunt imaginile de animale, de fețe sau de obiecte percepute în formarea norilor. Așa sunt: omul de pe lună, iepurele lunii, mesajele ascunse în muzică înregistrată redată în sens invers sau la viteze mai mari sau mai mici decât cele normale și auzirea de voci indistincte în zgomotul aleator produs de aparatele de climatizare sau de ventilatoare.

Ce este pareidolia

Un exemplu remarcabil de pareidolie a avut loc în 1877, când fotografiile de pe suprafața planetei Marte realizate printr-un telescop au arătat ceea ce păreau a fi niște vagi linii drepte, care apoi au fost interpretate de unii ca fiind canale. Se credea că aceste canale ar fi fost create de ființe raționale. Acest lucru a creat senzație. În următorii ani, au fost dezvoltate și aplicate mai bune tehnici fotografice și telescoape mai puternice, care au condus la noi imagini, în care liniile acelea vagi au dispărut, iar teoria canalelor a fost dată ca un exemplu de pareidolie.

Un nou studiu ne oferă o perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă, de fapt, în creierul nostru, când avem pareidolie.

Pensionarii din România care vor primi 720 de lei în plus de la 1 ianuarie 2025. Cui i se va mări pensia, de fapt

Horoscop zilnic 28 decembrie 2024. Zodia care ar putea primi promovarea la care a visat de câteva luni

Oamenii de știință au dorit să știe dacă creierul procesează aceste fețe imaginate la fel ca fețele umane reale. S-a dovedit că există unele asemănări în modul în care le percepem și le interpretăm. Cercetarea sugerează că fețele false găsite prin pareidolie sunt evaluate în același mod în care ar fi o față reală. Cumva, același circuit neuronal este implicat în a afla ce face o față, chiar dacă știm că ceea ce privim într-o buturugă de copac sau o telecomandă TV nu este o față reală.

„Știm că aceste obiecte nu sunt cu adevărat fețe, totuși percepția unei fețe persistă”, spune psihologul David Alais, de la Universitatea din Sydney, Australia.

Alais și colegii săi au cerut unui număr de 17 voluntari să privească o serie de zeci de chipuri iluzorii și umane, repetate de mai multe ori, apoi să evalueze puterea emoției pentru fiecare dintre ele, prin același software de calculator.

Cercetătorii au descoperit că participanții la studiu au fost în mare parte de acord asupra expresiilor pe care le percepeau – ceea ce facem și cu fețele umane. Acest lucru s-a întâmplat și atunci când fețele reale și iluzorii au fost amestecate.

De ce vezi fețe în nori sau în mobilă

Cu alte cuvinte, o succesiune de fețe fericite ne face să avem mai multe șanse să o vedem și pe următoarea la fel de fericită. Faptul că această prejudecată a fost observată atât pe fețele reale, cât și pe cele iluzorii, sugerează că creierul le prelucrează în mod similar și utilizează rețele neuronale similare.

Cercetătorii subliniază importanța expresiilor faciale, ca o comunicare socială, ca fiind motivul pentru care creierul nostru recunoaște în permanență fețele și le evaluează expresiile. Acest lucru ne ajută să stabilim în ce fel de situație ne aflăm și ce să facem în continuare, motiv pentru care creierul nostru a învățat să o facă atât de repede și cu atât de puține informații (doar un indiciu de doi ochi și un nas, poate).

Cercetările anterioare privind pareidolia feței arată anumite prejudecăți care ne pot afecta creierul, atunci când vine vorba de fețele umane, dar se pot aplica și fețelor imaginate.

Având în vedere că fețele create de pareidolie pot fi atât de variate și subtile – de toate formele și dimensiunile, spre deosebire de fețele umane – creierul face o treabă impresionantă la procesarea atât de rapidă a acestor semnale vizuale.