Tânărul minune care a absolvit liceul și facultatea în aceeași săptămână: ce are de spus, la doar 12 ani
La 12 ani, majoritatea copiilor se gândesc la ce liceu să intre, dar tânărul Mike Wimmer se poate lăuda deja cu statutul de absolvent. În plus, aceeași săptămână, a devenit și absolvent de colegiu, echivalentul facultății din România.
Povestea lui Mike Wimmer a devenit virală în ultimele săptămâni, după ce adolescentul a fost invitat la mai multe posturi de televiziune din SUA. Născut și crescut în Carolina de Nord, el a declarat că avansul său educațional s-a datorat pandemiei de coronavirus. Având în vedere cât timp a petrecut acasă, a luat decizia de a-și mări volumul de muncă din domeniul academic.
„Nu a trebuit să fac naveta la școală, așa că, de fapt, mi-a dat mult mai mult timp pentru a putea lua cursuri suplimentare”, a declarat Mike Wimmer. „A fost bine fiindcă stăteam altfel fără să facem nimic, nu-i așa? Deci, la fel de bine a fost să urmăm câteva clase suplimentare”, a adăugat tânărul.
Ca referință, Wimmer și-a terminat cursurile de la liceu în luna decembrie a anului trecut și a spus că, imediat după, s-a concentrat pe munca sa de la colegiu, în timpul semestrului de primăvară. Fără o falsă modestie, tânărul a afirmat că a fost întotdeauna un copil capabil. „De fapt, am fost într-o mică tabără de vară când eram foarte mic, iar mama mea a venit să mă ia în prima zi și i se spune: „Știți că își poate scrie numele complet și poate face înmulțiri? ” își amintește Wimmer. „Și ea a spus atunci: ”Uh, da, nu este normal?”.
În mod previzibil, s-a confruntat și cu o serie stufoasă de preconcepții din partea celor din jur. Din cauza vârstei, mulți nu l-au luat în serios și nu a putut să aibă acces la cursurile pe care dorea să le urmeze. ”Există o mulțime de oameni care, în momentul în care îmi văd vârsta, spun: ”Oh, ei bine, nu poți face acest curs” sau ”Este prea riguros pentru tine”, genul acesta de lucruri se mai întâmplă” Spuse Wimmer. ”Așa că într-adevăr, doar câștigarea credibilității și găsirea unor educatori care doreau să-mi promoveze abilitățile a fost cea mai grea parte”.