Poți uita de Waze și Google Maps după ce testezi noile funcții Apple: ce a anunțat compania
Apple vrea să se impună cu funcția Maps în fața rivalului Google pe acest segment și schimbă totul modul în care folosești sistemul de navigație.
Apple și Google se bat în mai multe domenii, dar unul dintre ele e cel mai important pentru șoferi și nu numai. E vorba de aplicația Maps. Gigantul din Cupertino se pregătește să schimbe total modul în care utilizatorii se folosesc de această aplicație și a anunțat o nouă interfață.
Cu ocazia evenimentului WWDC, americanii de la Apple au anunțat o serie de noi caracteristici pentru aplicația Maps. Sunt mult mai intuitive, iar interfața folosită e altceva față de ce știai până acum și mult peste ce-ți oferă Google Maps și Waze la ora actuală.
Apple te face să uiți de Waze și Google Maps
Ca să-ți faci o idee despre ce-ți va oferi Apple în aplicația Maps, trebuie doar să arunci o privire pe imaginile de mai jos:
După cum vezi, Maps va arăta cu totul diferit față de ce-ți oferă acum aplicațiile de profil. Interfața e mult mai modernă, oferă detalii suplimentare, cum ar fi altitudinea, precum și culori mai strălucitoare ale drumului, etichete mai proeminente și sute de pictograme personalizate pentru reperele zonei, cum ar fi Coit Tower (deasupra) sau Golden Gate Bridge.
Există, de asemenea, un mod special gândit pentru drumurile pe care le faci noaptea.
Imaginile cu arterele rutiere au fost, de asemenea, îmbunătățite, detaliile sunt mult mai exacte, iar Apple a adăugat și elemente cheie ale aleilor pietonale pentru a ajuta șoferii să se descurce mai bine în intersecțiile mari. Evident că noile funcții vine și pe CarPlay, dar se va întâmpla spre sfârșitul anului.
Noile funcții vin și-n sprijinul celor care folosesc mijloace de transport în comun. Dacă, spre exemplu, mergi cu același autobuz sau tramvai în fiecare zi, poți salva ruta respectivă ca preferință, pentru a o accesa mult mai ușor. Îți dai seama, în acest fel, cât de aglomerat va fi în ziua respectivă și cât vei face până la destinație.
De asemenea, dacă te afli într-un oraș străin și vrei să te orientezi la ieșirea de la metrou, Apple Maps îți va oferi și imagini cu clădirile din zonă, ca să le ai drept reper.
Toate aceste funcții pot fi urmărite direct pe Apple Watch, deci nu trebuie să stai mereu cu telefonul în mână. Ele vor fi introduse treptat în mai multe orașe din nordul Americii și din Europa pe parcursul anului și vor fi actualizate pentru toată lumea anul viitor.