Facebook îi dă lovitura de grație lui Donald Trump. Decizia de ultimă oră a gigantului tech
Facebook a anunțat vineri că va suspenda pentru o perioadă de doi ani contul fostului președinte american Donald Trump.
Tocmai în ianuarie 2023 Donald Trump ar mai putea să își acceseze contul său de Facebook, a transmis gigantul tehnologic.
Facebook suspendase contul lui Trump a doua zi după revolta din Capitol Hill, care a avut loc pe 6 ianuarie 2021, stabilind că fostul președinte a incitat la violență. Această suspendare va dura cel puțin doi ani de la data blocării inițiale și ar fi ridicată doar dacă riscul pentru siguranța publică va dispărea, a declarat Facebook vineri.
„Având în vedere gravitatea circumstanțelor care au condus la suspendarea domnului Trump, credem că acțiunile sale au constituit o încălcare severă a regulilor noastre. Această încălcare merită cea mai mare pedeapsă disponibilă în conformitate cu noile protocoale”, a declarat șeful afacerilor globale al Facebook, Nick Clegg, .
Trump a criticat decizia și susține că Facebook îl cenzurează. De asemenea, fostul lider de la Casa Albă susține că decizia gigantului tehnologic reprezintă o insultă pentru alegătorii săi.
Decizia luată de Facebook îl poate afecta pe Donald Trump la următoarele alegeri
Din nefericire pentru miliardar, nu va avea acces la cea mai populară platformă de socializare din lume, pentru a-și face campanie electorală înainte de alegerile din Congres care vor avea loc în noiembrie 2022.
Acesta ar putea reprezenta un mare dezavantaj pentru Trump, care, de-a lungul timpului, a folosit rețelele sociale ca pe o modalitate de propagare a mesajelor sale politice, adunând în jurul său mulți susținători virtuali.
Totodată, fostul președinte american nu are probleme doar cu platforma Facebook. El a fost interzis definitiv de Twitter și rămâne suspendat și de cei de la YouTube.
Absența din mediul online l-ar putea costa politic foarte mult pe Trump, în condițiile în care campaniile electorale din întreaga lume au început să se desfășoare în mare măsură în spațiul online.