26 mai 2021 | 08:00

Comisia Europeană ne dă o lecție de telemuncă: ce se va întâmpla la Bruxelles, chiar și după pandemie

ACTUALITATE
Comisia Europeană ne dă o lecție de telemuncă: ce se va întâmpla la Bruxelles, chiar și după pandemie

Telemunca sau munca de acasă s-ar putea să devină un standard global. Chiar dacă acest trend a început în pandemie, va continua cu mult după, chiar la nivelul Comisiei Europene.

Conform datelor obținute de politico.eu, aproximativ jumătate dintre clădirile de birouri ale Comisiei Europene din Bruxelles vor fi închise până în 2030. Oficialii UE au luat această decizie pentru că vor să permită și să încurajeze munca de la domiciliu la mult timp după pandemie.

Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, a declarat marți reporterilor că instituția „va reduce semnificativ numărul de clădiri în următorii 10 ani” la doar 25 de clădiri din capitala UE. Hahn a afirmat că această „politică pe termen lung până în 2030” încearcă să transforme Comisia în una „mai ecologică” prin reducerea emisiilor și „mai digitală”, menținând munca de acasă ca o practică standard după încheierea pandemiei de Covid-19.

Această decizie este una foarte importantă, mai ales că vine din partea unei instituții care, în mod colectiv, reprezintă a doua cea mai mare economie globală. Telemunca pe termen lung atestă și consecințele pandemiei dincolo de boala efectivă. Așteptările de la muncă s-au schimbat, iar dacă iei în calcul și importanța din ce în ce mai mare a obiectivelor climatice, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră faptul că cele mai puternice instituții din lume îmbrățișează acest trend.

„La fel ca toate organizațiile publice și private, ne uităm acum la cel mai util echilibru dintre birou și munca la domiciliu pe termen lung … este noua normă”, a spus Hahn. „Am făcut sondaje și mai mult de 90% din personalul nostru este în favoarea ideii să avem două-trei zile pe săptămână de telemuncă”, a adăugat el, subliniind că „suprafețele noastre de birou vor fi adaptate la utilizarea generalizată a telemuncii” cu detalii care încă rămân de discutat cu sindicatele.

Particularități ale acestei transformări se cunosc de mai multe luni, dar nu se știe exact momentul în care vor intra în vigoare. Reorganizarea biroului face parte dintr-o nouă strategie de resurse umane elaborată de Comisie cu scopul de a deveni un angajator mai flexibil și mai atractiv. În prima fază, ar fi trebuit să se materializeze în această primăvară, dar acum, va fi probabil amânată pentru toamnă, potrivit unui oficial al Comisiei. Pe de altă parte, în ciuda închiderii a jumătate din clădiri, spațiul total de birouri al Comisiei va scădea doar cu 25% – de la aproape 780.000 la aproximativ 580.000 de metri pătrați – deoarece Comisia va fuziona departamente – direcții generale – în clădiri mai spațioase.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele