18 mai 2021 | 21:04

Anunț de ultimă oră de la Microsoft. Ce se întâmplă cu Windows

TEHNOLOGIE
Anunț de ultimă oră de la Microsoft. Ce se întâmplă cu Windows

Microsoft a transmis marți că începe să lanseze cea mai recentă actualizare a sistemului său de operare Windows 10. La ce să te aștepți?

Ei bine, noua actualizare a Windows 10 vine cu noutăți în ceea ce privește îmbunătățirea calității.

Spre deosebire de actualizarea din octombrie, Microsoft nu lansează noi funcții pe care utilizatorii ar trebui să le învețe, însă oferă anumite schimbări de care utilizatorii trebuie să știe. Iată cele mai importante modificări ce apar în versiunea 21H1 a Windows 10.

Top cele mai importante schimbări aduse de actualizarea Windows 10

-Se îmbunătățește calitatea sistemului Windows Defender Application Guard, care deschide fișiere Office și afișează site-uri web în siguranță.

-Browserul web Edge care inițial făcea parte din Windows 10 va fi eliminat. Acum există o nouă versiune bazată pe motorul Chromium, pe care Microsoft a inclus-o în actualizarea Windows 10 din toamna trecută . Asistența pentru versiunea originală s- a încheiat pe 9 martie.

-Se remediază o problemă care făcea ca actualizările administratorilor de sistem la Active Directory să se desfășoare încet pe computerele utilizatorilor.

-Atunci când un computer are mai multe camere care pot utiliza funcția Windows Hello pentru a se conecta în siguranță prin recunoașterea feței, Windows va seta acum una externă ca implicită, mai degrabă decât una internă.

Utilizatorii Windows 10 pot verifica dacă actualizarea este disponibilă pentru computerele lor deschizând aplicația Setări, alegând secțiunea Actualizare și securitate, navigând la Windows Update și apăsând butonul Verificare actualizări.

Microsoft oferă o atenție deosebită sistemului de operare Windows, care generează aproximativ 14% din veniturile companiei, în timp ce Windows 10 rămâne sistemul de operare de top pentru desktop, cu o cotă de 59% în aprilie, în lume fiind mai mult de 1,3 miliarde de dispozitive care îl rulează, potrivit datelor NetMarketShare.

După introducerea Windows 10 în 2015, Microsoft s-a axat masiv pe actualizări, cum ar fi instrumente pentru realizarea obiectelor tridimensionale, aplicarea filtrelor foto și altele. Microsoft a redus ritmul de dezvoltare în 2019, când a lansat o actualizare normală în prima jumătate a anului, urmată de o alta, în a doua jumătate a anului, care venea cu o actualizare axată pe performanță. În 2020, pe măsură ce utilizatorii au migrat din Windows 7, compania a repetat această strategie, metodă pe care o aplică și acum.