Cum ar fi fost Bill Gates forțat să se retragă din conducerea Microsoft: culisele scandalului

Cum ar fi fost Bill Gates forțat să se retragă din conducerea Microsoft: culisele scandalului

Bill Gates s-a retras din board-ul de conducere al Microsoft, compania pe care a înființat-o, în martie anul trecut. Detalii, însă, despre jocurile de culise încep să iasă la iveală acum.

Bill Gates e recunoscut drept unul dintre cei mai de succes oameni din lumea tehnologiei. Microsoft, compania pe care a fondat-o în aprilie 1975, produce și acum miliarde de dolari. Gates a rămas, însă, doar cu titlul de fondator, după ce s-a retras din Consiliul de Administrație în martie 2020.

La acea vreme, a părut un pas în spate făcut în mod legitim și părea că decizia e una unilaterală. Se pare, însă, că n-ar fi fost chiar așa.

Bill Gates ar fi fost forțat să părăsească board-ul de conducere din cauza unor relații amoroase cu una dintre angajatele Microsoft. Detalii despre acest scandal ies abia acum la iveală, scrie The Verge.  Iar contextul se pare că e unul mai larg, dacă stai să te gândești și la recentul divorț. 

Cum ar fi fost Bill Gates forțat să se retragă din conducerea Microsoft

Un raport WSJ arată că o investigație legată de o posibilă aventură a lui Bill Gates cu una dintre angajatele companiei pe care a fondat-o a fost începută încă de anul trecut. Până să se ajungă la o concluzie, membrii board-ului i-ar fi cerut acestuia să facă un pas în spate, ceea ce s-a și întâmplat.  Totul a pornit după ce o angajată a companiei a afirmat că a avut relații sexuale cu acesta de-a lungul mai multor ani.

Oficial, Gates susținea că se retrage pentru că vrea să se concentreze pe acțiunile caritabile și că are „priorități filantropice”. Doar că se pare că nu a fost chiar ăsta motivul real.

„Un comitet al consiliului [de administrație] a revizuit reclamația cu ajutorul unei firme de avocatură din afara companiei angajate să desfășoare investigația. Microsoft a oferit sprijin extins angajatei care a ridicat această îngrijorare pe tot parcursul investigației”, se arăta în raportul privind investigația de anul trecut.

Lucrurile par mai clare acum și-n privința divorțului dintre Bill și Melinda, anunțat după 27 de ani de căsnicie. Aceasta ar fi divorțat din cauza legăturilor lui Bill Gates cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru agresiuni sexual și decedat în 2019. Gates a susținut întotdeauna că a avut doar relații profesionale cu acesta.

Bill și Melinda Gates au anunțat despărțirea pe 3 mai. Cei doi vor continua să colaboreze în cadrul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates.

Citește și: