13 apr. 2021 | 20:35

Schimbarea prin care Netflix vrea să-ți țină copiii lipiți de ecran: ce a anunțat platforma

ACTUALITATE
Schimbarea prin care Netflix vrea să-ți țină copiii lipiți de ecran: ce a anunțat platforma

Netflix caută să vină cu îmbunătățiri la ce oferă pe platformă, scopul fiind atragerea cât mai multor abonați și nu numai.

Netflix caută noi moduri pentru a îmbunătăți ce-ți oferă pe platformă. A venit, de-a lungul timpului, cu modificări adaptate comportamentului general al utilizatorilor. Sunt noi funcții care au rolul de a-ți oferi o experiență cât mai plăcută pentru ca, în final, să nu migrezi către altceva.

Un alt scop este atragerea de noi abonați, mai ales că piața pe care activează Netflix a început să devină extrem de aglomerată.

Platforma anunță acum că va veni cu un design nou pentru profilurile destinate copiilor. Interfața va fi modificată pentru a fi și mai interesantă de atât și pentru a scoate în față producțiile care i-ar putea atrage pe cei mici.

Netflix, schimbare la profilurile destinate copiilor

Netflix pregătește schimbări majore și vrea să scoată în față un conținut cât mai atractiv pentru cei mici. Una dintre schimbări prevede ca, deasupra fiecărui titlu, să fie evidențiat câte un personaj cunoscut pentru copii.

Schimbarea are rolul de a-i face pe copii să recunoască show-urile prezentate după imaginea personajelor. Desigur că rămâne și titlul producției scris, doar că platforma și-a dat seama că asta e irelevant pentru copii.

”Pentru fiecare copil va fi, de fapt, ca o călătorie în propria cameră, unde acesta știe unde se află fiecare piesă de lego”, spune Michelle Parsons, product manager pentru divizia kids & family de la Netflix.

Pentru ca un show să apară în lista preferată de fiecare copil, acesta trebuie să-l vizioneze măcar o singură dată. Noul design va fi testat curând de platformă și pe tablete și telefoane. Deocamdată, schimbările au fost introduse doar în aplicația care funcționează pe televizoare.

Netflix caută, de fapt, să aibă un cuvânt de spus în continuare într-o zonă care a devenit tot mai aglomerată. Mișcarea prin care schimbă design-ul dedicat conturilor de copii pare mai degrabă o încercare de a rivaliza cu Disney+, platformă pe care se regăsesc toate titlurile iconice destinate celor mici și nu numai.