Samsung ajută medicina cu ajutorul camerelor telefoanelor sale. Cum și-a transformat smartphone-urile vechi
Samsung își transformă telefoanele inteligente Galaxy în echipamente portabile de diagnosticare a afecţiunilor oftalmologice. Astfel, compania creează dispozitive medicale care depistează bolile la nivel ocular.
Compania facilitează accesul unui număr cât mai mare de oameni în sectorul de asistenţă medicală oftalmologică, în comunităţile slab dezvoltate din întreaga lume.
Samsung a colaborat cu Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Orbirii (IAPB) şi cu Sistemul de Sănătate Universitară Yonsei (YUHS) din Coreea de Sud pentru a crea dispozitive medicale care depistează bolile la nivel ocular prin reciclarea smartphone-urilor Galaxy scoase din uz.
Acest program Galaxy Upcycling ajută la soluţionarea a aproximativ un miliard de cazuri la nivel global de tulburări de vedere care pot fi prevenite printr-un diagnostic adecvat.
Ce este programul Samsung – Galaxy Upcycling
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cel puţin 2,2 miliarde de persoane au o formă de deficienţă de vedere şi aproape jumătate dintre aceste cazuri puteau fi prevenite sau încă nu au fost abordate. Însă nu toți oamenii au acces la o diagnosticare.
În 2017, Samsung a creat programul Galaxy Upcycling. Prin intermediul programului, un smartphone Galaxy mai vechi poate deveni creierul camerei de tip fundus portabilă EYELIKE, care se conectează la un obiectiv pentru un diagnostic îmbunătăţit, în timp ce smartphone-ul este utilizat pentru surprinderea imaginilor.
Dispozitivul Galaxy utilizează un algoritm de inteligenţă artificială pentru a analiza şi diagnostica imaginile pentru boli oftalmologice şi se conectează la o aplicaţie care captează cu exactitate datele pacienţilor şi sugerează un regim de tratament la o fracţiune din costul instrumentelor comerciale. Camera de diagnostic unică şi accesibilă poate examina pacienţii pentru afecţiuni care pot duce la orbire, inclusiv retinopatie diabetică, glaucom şi degenerescenţă maculară legată de vârstă.
Din 2018, Samsung a colaborat cu IAPB şi cu Centrul Medical Yonsei pentru a sprijini activităţile a peste 19.000 de rezidenţi din Vietnam cu camera sa retinală portabilă. Numai în 2019, a furnizat 90 de oftalmoscoape portabile profesioniştilor din domeniul sănătăţii care operează în regiuni îndepărtate ale ţării fără acces la clinicile de sine stătătoare.
Acum, Samsung a extins programul în India, Maroc şi Papua Noua Guinee. De asemenea, Samsung îşi extinde capacitatea către noi zone de screening, precum utilizarea dispozitivelor Galaxy reciclate pentru a crea colposcoape portabile bazate pe tehnologia terminalelor smartphone pentru a depista cancerul de col uterin.