11 apr. 2021 | 14:25

„Mașina timpului” de la NASA e gata de lansare și costă miliarde de dolari

ACTUALITATE

NASA are unul dintre cele mai ambițioase proiecte. E vorba de un telescop care va cerceta Universul mai aprofundat ca niciodată. Și costul proiectului ajunge la circa 10 miliarde de dolari, dar răspunsurile ar putea fi neprețuite.

Telescopul spațial James Webb (JWST) e cel mai ambițios proiect derulat până acum de-a înțelege cum s-a format Universul, dar și ce-i dincolo de sistemul nostru solar. Misiunea e, deocamdată, programată să debuteze în octombrie 2021.

Cea mai la îndemână comparație e cu Hubble, telescopul lansat în anii ’90 și care a oferit unele dintre cele mai spectaculoase imagini, dar și mai importante răspunsuri. JWST are o capacitate observațională de o sută de ori mai mare decât Hubble. După decolarea de pe Pământ, JWST va călători spre o zonă gravitațională numită al doilea Punct Lagrange (L2), situat la un milion și jumătate de kilometri de Pământ.

De-acolo, JWST va putea oferi detalii nemaivăzute despre mai multe sisteme și regiuni astronomice. Ar putea depista prima generație de stele care au strălucit la începutul Universului sau cele mai uimitoare exoplanete din galaxia noastră, dintre care unele ar putea fi locuibile.

„Mașina timpului” prin care NASA vrea să explice Universul

„Se va concentra pe partea infraroșie a spectrului, așa că nu e tocmai un succesor al lui Hubble. E mult mai evoluat și va completa telescopul Hubble.”
Heidi Hammel, vicepreședintă a Asociației Universitare pentru Cercetări Astronomice (AUCA)

Analiza spectrului infraroșu înseamnă și captarea luminii emise de stele și galaxii care existau cu 13 miliarde de ani în urmă. Astfel, JWST analizează și timpul, nu doar spațiul. E o „mașină a timpului” și pentru că datele care ajung la acesta sunt de la evenimente deja întâmplate într-un trecut mai mult sau mai puțin recent (raportat la scara Universului și la distanțele de ani-lumină).

„Cu cât te uiți mai profund, cu atât ajungi mai departe înapoi în timp. James Webb e cea mai tare mașină a timpului. Sperăm că va dezvălui o nouă clasă de galaxii care n-au putut fi surprinse cu telescopul Hubble.”
Matt Mountain, președintele AUCA

Recent, NASA a oferit mai multe detalii despre scutul care ar trebui să protejeze echipamentul pentru călătoria de peste 1,5 milioane de kilometri. Scutul respectiv e una dintre cele mai complexe, dar și critice, componente. Rezistă la temperaturi între 110 grade Celsius și -238 grade Celsius. Măsoară 21 de metri pe 14 metri.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele