Minivacanța de 1 mai, sub semnul întrebării: de ce nu merită să mergi la mare
Situația minivacanței de 1 mai va fi una foarte dificilă pentru românii care plănuiau să meargă pe litoral. Autoritățile au dezvăluit o serie de restricții care s-ar putea să-ți strice planurile.
Ministrul Afacerilor Interne a anunțat fără echivoc faptul că nu vor exista cluburi deschise pe litoralul românesc în zilele din jurul datei de 1 mai, când românii obișnuiesc să meargă la mare. O serie de alte restricții sunt de asemenea luate în calcul pentru acea perioadă, dar acestea din urmă depind de evoluția pandemiei în următoarele săptămânii.
Momentan, de exemplu, este ilegal să stai la plajă fără mască de protecție, dar această regulă ar putea fi eliminată ”în vârful muntelui sau la plajă”. Totul ține de indicele de incidență, de numărul cazurilor depistate în regiune și, implicit, de locurile libere în spitale, mai ales la terapie intensivă.
„În acest moment reglementarea de mască este în vigoare. Masca este obligatorie în spațiul public. Până pe 1 mai vom mai avea discuții în CNSU și e posibil să discutăm despre eventualitatea de a limita purtarea măștii în anumite situații, în vârful muntelui sau la plajă”, a spus ministrul.
“În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că în această perioadă această activitate este restricţionată şi avem, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea în noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise. Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a adăugat ministrul Lucian Bode într-o intervenție televizată la Prima TV.
În final, deși nu este interzis să mergi pe litoralul românesc de 1 mai, există un risc semnificativ ca prețurile să fie foarte mari, mai ales pentru cazare. Motivul are legătură cu faptul că hotelurile nu-și vor putea ocupa locurile decât în proporție de 70%.