Surpriza Dacia, toți românii trebuie să afle acum: acest model surprins în teste e dovada
Dacia pregătește ceva surprize pentru sfârșitul anului și începutul anului viitor. Un model nou tocmai ce a fost surprins în teste.
Dacia se pregătește de câteva surprize. Unele sunt oficiale, altele însă sunt încă ținute la secret. Numai că aparițiile noilor modele în teste sunt greu de ținut de ochii lumii. Constructorul s-a afișat cu un model mare, ce pare noul Logan MCV. E posibil ca acesta să aibă 7 locuri și are o altfel de caroserie. Garda pare ridicată.
Modelul surprins camuflat are un ampatament întins, uși spate mărite și un acoperiș mai înalt. Este probabil că există şi un al treilea rând de scaune, ceea ce înseamnă că va fi din nou un break de o capacitate sporită. În poza de mai jos se vede și un model Duster, cel mai probabil e vorba de varianta facelift.
Surpriză în teste: ce pregătește Dacia
Cel mai probabil, cum spuneam, e vorba de un nou Logan MCV. Mai ales că schimbările au condus spre această direcție. Lodgy a fost deja trecută la Renault, iar Logan MCV n-a mai fost înnoită. Așa că o versiune specială, cu șapte locuri, ar avea un loc pe piață. În special pe piața vest-europeană, deoarece în România astfel de mașini nu mai sunt foarte populare.
Ce se presupune, deocamdată, despre Dacia cu șapte locuri e că aduce a Volvo V60 și va avea o lungime de aproximativ 4,5 metri. Ar fi și într-o versiune Stepway, mai înaltă. Iar motorizarea ar cuprinde și motorul 1.3 TCe cu patru cilindri și cu puteri de 100 și 140 cai putere. De asemenea, e vehiculată o versiune hibridă 1.6 E-Tech de 140 de cai putere.
Noua mașină Dacia e cam ca un MCV, dar ceva mai mare, mai înaltă. Deocamdată, te poți baza pe aceste imagini ca să-ți faci o idee.
Rămâne de văzut dacă mașinile de tip wagon sunt preferate de europeni. Opiniile diferă de la o piață la alta. În total, în 2020, au fost înmatriculate circa 1,25 milioane unități. Europa e cea mai mare regiune pentru astfel de mașini. Unde e Dacia? Pe locul 15 cu Logan MCV (53% din înmatriculările Logan au fost pentru această versiune).
Pe primul loc e Kia Optima (92% din înmatriculări au fost pentru versiunea wagon). Pe locul doi este Volvo V60 (88% din înmatriculări pentru wagon) și pe trei e Volkswagen Passat (85% din înmatriculări pentru wagon), potrivit unei analize recente.