07 apr. 2021 | 07:43

Pașaportul Covid, detaliat de Dan Barna: ”Problema apare dacă statul dă o decizie și spune…”

ACTUALITATE
Pașaportul Covid, detaliat de Dan Barna: ”Problema apare dacă statul dă o decizie și spune...”

Formalitățile referitoare la introducerea unui pașaport Covid, sub forma unei ”adeverințe verzi”, au fost finalizate la Bruxeless pentru țările din Uniunea Europeană. Pe marginea subiectului, a comentat și vicepremierul Dan Barna.

Când vine vorba de adeverința verde stabilită de Comisia Europeană, în urma votului membrilor din Parlamentul European, lucrurile sunt cât se poate de clare. Va exista un document în această vară care va facilita tranziția între țările din spațiul european pe baza unui test negativ, a faptului că ai avut boala sau că te-ai vaccinat. Mai rămâne doar implementarea infrastructurii necesare în fiecare țară.

Cu toate acestea, vicepremierul Dan Barna a făcut mai multe afirmații pe marginea pașaportului de vaccinare de parcă ar fi o inițiativă aflată într-un stadiu incipient de discuții, insistând totuși pe faptul că orice măsură în acest sens asumată la nivel european va fi transpusă și în legislația locală.

”Dacă în toată Europa se va ajunge la un astfel de pașaport, dacă fi asumată la nivelul țărilor europene, eu sunt foarte convins că și România va merge în direcția aceea nu datorită chestiunii de decizie politică, ci chestiunii foarte practice – vrei să călătorești? Poți să stai în carantină sau poți să ai această dovadă, stai câteva ore în aeroport și mergi mai departe”, a declarat Dan Barna la televiziunea Digi24.

Afirmațiile au fost făcute în contextul în care premierul Florin Cîțu nu consideră că un pașaport de vaccinare este util în perioada următoare, dar pe măsură ce campania de vaccinare va progresa, vor deveni în mod firesc necesare și utile modalitățile de a dovedi că ”nu mai suntem un pericol pentru comunitate”, dar nu va fi vorba de un pașaport formal. Cu alte cuvinte, oficialitățile române au ajuns la o concluzie similară cu cea a Uniunii Europene. Nu va fi vorba de un pașaport, ci o de o adeverință al cărei format a fost deja bătut în cuie.

”Aici sunt mai multe variante și aici sunt mai multe variante – fie varianta numită pașaport de vaccinare, adică un document sau un cod QR pe telefon, de exemplu, prin care se confirmă că ai primit o doză în data de, sau două doze, fie ai un test negativ dacă e vorba de o perioadă foarte scurtă, fie vorbim de situația în care ai trecut prin boală și ai un nivel de anticorpi ridicat care echivalează cu efectul unui vaccin”, a declarat Barna.

Oficialul a atras atenția și asupra situației în care documentului ar putea fi perceput ca o formă de discriminare. ”Problema apare dacă statul dă o decizie și spune „cine n-are pașaport nu mai poate să meargă la grădiniță, școală, restaurant sau altundeva”. Atunci ar fi o problemă pentru că ar fi România vaccinaților cu România nevaccinaților. Aceasta este poziția premierului, și e o poziție corectă, nu poți să faci o astfel de separare”, a continuat vicepremierul.

Ca referință, pe marginea certificatului verde, premierul Florin Cîțu a făcut mai multe mențiuni destul de ciudate. „În România nu se va aplica certificatul verde. Românii vor merge în vacanță fără! De aceea avem acest comitet interministerial pentru că sunt reguli pe care le vom respecta, dar fără certificatul verde!”, a declarat luni premierul. Afirmațiile nu au însă neapărat o bază reală.

În țările UE vei călători pe baza noului document, aceasta este o decizie pe care nu o poate lua Cîțu. Pe teritoriul României, din nou, este greu să dictezi o astfel de formalitate, în contextul în care un proprietar de hotel ar putea impune utilizarea lui pentru a spori încrederea celor care îi calcă pragul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele