Vestea dimineții pentru Dacia. Renault dezvăluie care e, de fapt, miza companiei românești
Luca de Meo, șeful grupului Renault, a declarat că plănuiește ca Dacia să se extindă pe mult mai multe piețe și că, în viitor, aceasta va cuceri lumea, devenind o marcă globală.
Deși vorbește despre un viitor relativ îndepărtat (următorii 10 ani), șeful Renault ne face să visăm cu ochii deschiși la momentul în care Dacia noastră va fi must have-ul industriei auto globale.
Șeful Renault e de părere că, în următorii 10 ani, Dacia va deveni o marcă globală. Însă acesta este un pas care va fi făcut abia după ce Renault își va reorganiza gama de mașini produse, dar și după ce grupul va obține o creștere a marjei pe piețele din afara continentului.
Astfel, Renault plănuiește să lanseze modele mai profitabile, dar și să scadă producția, anuală, de la de la 3,9 milioane de unități până la 3,1 milioane la nivelul lui 2025.
Conform lui Luca de Meo, va fi nevoie de circa o generație și jumătate a modelelor noastre pentru a ridica Renault mai sus pe piață și a face astfel loc pentru ca Dacia să se dezvolte global.
“Marea problemă este marca Renault care, precum toate mărcile de volum, este undeva la mijloc între premium și marcă de buget. Este aceeași situație în toate segmentele și cred că ar trebui să reinventăm marca Renault, să o facem mai modernă și să iasă în evidență”, a mai spus acesta.
“Vrem să permitem mărcii Dacia să înflorească precum un brand matur, nu să fie un sub-brand al Renault, pentru că este o marcă cu potențial uriaș și produce mulți bani. Mașinile Dacia sunt relativ ușor de vândut fiindcă propunerea pe care brandul o face este cât se poate de clară: prețuri Entry în fiecare segment.”
Luca de Meo
Pe lângă vestea bună primită cu privire la Dacia, șeful Renault anunță că uzinele din România, Maroc, Turcia și Spania sunt punctele forte ale sistemului de producție Renault. Cu această ocazie, CEO-ul a anunțat că nu va închide nici uzinele din Franța.
Încă de anul trecut de când a preluat conducerea grupului Renault, Luca de Meo a dat startul unei schimbări de strategie, anunțând că se va concentra pe modelele profitabile, precum SUV, clasa C, mașini electrice, dar și pe o producție mai redusă ca volum.