27 ian. 2021 | 10:16

Frații Dedeman au dat lovitura la început de an. Mișcarea de milioane în România, chiar lângă fabrica Ford

CHESTII
Frații Dedeman au dat lovitura la început de an. Mișcarea de milioane în România, chiar lângă fabrica Ford

Frații Pavăl, antreprenorii care au lanțul de magazine Dedeman, au demarat o nouă investiție. Aceasta e lângă fabrica Ford. Cei doi sunt în discuții și pentru parcul cu depozitele Arctic.

Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, și-au extins colaborarea cu omul de afaceri Ionuț Dumitrescu într-un nou proiect logistic, din Craiova. Cei trei și-au început parteneriatul în august 2019. Atunci, au preluat 70% din firma care dezvoltă parcul logistic Eli Park 1, situat în zona Chitila-Buftea.

Printre chiriașii acestui proiect, cu o suprafață de 50.000 de metri pătrați, se numără Arctic și Paste Băneasa. Iar acum, negociază cu sud-africanii de la Fortress, principalul acționar al NEPI Rockcastle, vânzarea parcului logistic din Chitila, al cărui principal chiriaș sunt turcii de la Arctic.

Dacă va fi finalizată tranzacția, Fortress ar intra pe sectorul industrial și direct pe piața imobiliară românească. În prezent, e doar ca acționar principal al NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, după valoarea activelor.

Peste 5 hectare de parc logistic în Craiova

Cu proiectul din Craiova situația stă în felul următor. Compania Pavăl Holding, deținută de proprietarii Dedeman, a preluat 70% din societatea Eli 4 Craiova, conform Profit.ro. Prin aceasta Ionuț Dumitrescu vrea să dezvolte un parc logistic de circa 54.000 de metri pătrați la Craiova.

„Lucrăm la autorizarea proiectului și, probabil, vom începe construcția anul acesta. Va fi o dezvoltare în etape, a cărei valoare va ajunge la final în jurul a 25-30 milioane de euro. În același stadiu suntem și cu proiectele din Bacău, Târgoviște și Timișoara.”
Ionuț Dumitrescu, fondatorul Element Industrial

Proprietarii Dedeman s-au asociat în 2020 cu firma lui Dumitrescu și pentru dezvoltarea unui parc logictic de circa 65.000 de metri pătrați la Bacău, pe un teren de 13 hectare. În acest proiect, frații Pavăl au o participație de 80%.

Lanțul de magazine Dedeman e cel mai cunoscut pentru frații Pavăl. În prezent, cei doi vor să-și diversifice portofoliul. Dedeman e cel mai mare retailer local de bricolaj. În 2019, a avut o cifră de afaceri de 8,2 miliarde lei și un profit net de 1,2 miliarde de lei. Are și peste 11.000 de angajați.