Tarom, în picaj: cum s-a încheiat 2020 pentru compania națională
Tarom nu dă semne de revenire, iar anul 2020 s-a încheiat cum nu se poate mai prost. E drept că și alte companii aeriene au avut de suferit, dar rănile operatorului național sunt mult mai vechi decât pandemia.
Tarom a bifat 2020 cu un bilanț extrem de prost: a încheiat al 13-lea an pe pierdere pentru compania națională, o cifră cu ghinion din toate punctele de vedere. Compania națională încheie anul cu pierderi de 454 de milioane de lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat.
E adevărat că a fost pandemie și că veniturile tuturor companiilor aeriene au fost în picaj. Doar că operatorul național are și alte probleme. Pe care pare că nu le mai poate ține ascunse sub preș la infinit.
Tarom, în cădere liberă
454 de milioane de lei este pierderea netă pe care TAROM o consemnează în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pentru 2020, potrivit unui ordin al Ministerului Transportului, cel mai mare acționar al companiei de stat, publicat în Monitorul Oficial.
Pierderea este mai mare faţă de ce s-a aprobat în vara anului trecut, atunci când estimările arătau un minus de 315 milioane de lei. Veniturile totale ale companiei aeriene au fost pentru 2020 de 573 de milioane de lei, aproape la jumătate faţă de ce s-a prognozat în urmă cu şase luni, adică 1,01 miliarde lei. Cheltuielile totale s-au redus cu 300 de milioane de lei faţă de ce a fost estimat, economia venind din cheltuielile de exploatare.
În continuare, însă, cifrele Tarom arată că ar fi nevoie de o restructurare masivă. Numărul personalului prognozat pentru sfârșitul lui 2020 este de 1.534, iar numărul mediu de angajați este de 1.186. Deocamdată, în cadrul companiei au avut loc doar plecări voluntare.
Ajutorul de stat, insuficient
Anul trecu, TAROM a primit un ajutor de stat în valoare de 36,7 milioane de euro, autorizat de Comisia Europeană. Banii au fost destinați finanțării rezultatului negativ estimat pentru perioada martie – august 2020, dar și pentru plata avansului achiziției celor cinci avioane B-737 MAX.
Cel mai realist plan arată că TAROM ar putea reveni pe profit în 2024, deși rămâne de văzut cum va ajunge la această performanță în condițiile în care IATA (Asociația Internațională de Transport Aerian) a estimat că traficul global de pasageri va reveni la nivelul din 2019 de-abia în 2024. Cel mai pesimist scenariu arată TAROM e profit de-abia în 2027, adică după 20 de ani de pierderi consecutive.
Ultimul an cu profit pentru operatorul aerian a fost 2007.