Dezastrul din Tarom, scos la iveală de pandemie: compania, obligată la măsuri dure

Dezastrul din Tarom, scos la iveală de pandemie: compania, obligată la măsuri dure

Compania națională Tarom are nevoie să ia măsuri dure pentru a rezista. Are nevoie de bani de la stat, dar trebuie să plătească un preț pentru asta.

Tarom are nevoie de restructurări pentru ca operatorul să nu intre în faliment. Are nevoie de bani de la stat, dar rebuie să plătească un preț pentru asta. Între altele, va concedia mulți dintre angajați și vor pleca acasă inclusiv directori. Pentru acest plan de restructurare a estimat un cost de până la 1,84 miliarde lei (aproximativ 380,3 milioane euro), din care solicită 923,6 milioane lei (aproximativ 190,8 milioane euro) ca ajutor de stat individual de restructurare din partea Guvernului, scrie profit.ro.

Tarom știe că e pe marginea prăpastiei și a fost nevoie de o criză generată de pandemie de coronavirus ca să ia acum măsurile pe care ar fi trebuit, poate, să le ia de mulți ani. Aterizarea ar fi fost mai lină.

Ce promite operatorul

Compania arată că, în schimbul banilor primiți ca ajutor de stat individual, va trece la scăderea cu 33% a numărului total al angajaților, inclusiv reducerea cu 50% a pozițiilor de management, respectiv reducerea cheltuielilor prin închiderea unor agenții, optimizarea rutelor operate și a costurilor privind combustibilul. Asta înseamnă că 400 de angajați din totalul de 1.600 ai companiei aeriene naționale TAROM dispar din schema de personal până la sfârșitul anului.

E un început.

Din martie, de când zborurile au fost anulate, compania a înregistrat pierderi masive, generate de scăderea traficului aerian. În contextul disponibilității Comisiei Europene de a aproba, în condiții de urgență, ajutoare sub forma împrumuturilor ori granturilor nerambursabile destinate acoperirii pierderilor cauzate de pandemia Covid-19, compania a inițiat demersuri pentru acoperirea pierderilor cauzate de această pandemie, estimate a ajunge la finalului anului la suma de 64,8 milioane euro.

Doar că lucrurile stau prost de ani de zile, anul acesta doar s-au agravat.

Ce măsuri trebuie să ia Tarom pe termen scurt

  • Reînnoirea flotei – procesul de modernizare va avea ca rezultat o flotă uniformizată care va permite reducerea semnificativă a costurilor (de exemplu: costurile de întreținere, costurile cu combustibilul etc.), precum și servicii mai bune furnizate clienților
  • Optimizarea comercială – va include optimizarea rutelor operate, închiderea unor agenții, generarea de venituri auxiliare prin negociere cu partenerii actuali și aplicarea unor strategii de pricing
  • Atragerea de venituri suplimentare, în urma implementării unei strategii de separare a serviciilor auxiliare aferente locului cumpărat de pasager și de diversificare a produselor, printr-un mix de: taxă pentru bagaje suplimentare, taxă pentru rezervarea locului în avion, upgrade la business class și vânzări la bord.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI