06 ian. 2021 | 07:35

Se dau bani pentru facturile la energie: cine este ”consumatorul vulnerabil” care va profita

ACTUALITATE
Se dau bani pentru facturile la energie: cine este ”consumatorul vulnerabil” care va profita

Foarte mulți români se află într-o situație economică foarte dificilă, dar se pare că există mai multe proiecte pentru ca, mai ales în sezonul rece, oamenii să nu rămână fără curent sau energie termică.

Românii care au probleme în achitarea facturilor de energie vor fi subvenționați de statul român. Ajutorul financiar a fost confirmat de către ministrul Energiei. Virgil Popescu a avut o intervenție televizată la Digi24 în care a spus că proiectul de lege care definește ”consumatorul vulnerabil” va fi aprobat cât mai curând.

„Consumatorul vulnerabil trebuia definit mai din timp şi azi am avut o discuţie cu doamna ministru Turcan (ministrul Muncii, Raluca Turcan n.r.), iar mâine o să îmi trimită proiectul de lege. Eu cred că în urma discuţiilor o să fie curând aprobat. (…) Nu l-am văzut încă, s-au ocupat colegii mei secretarii de stat, cu cei de la muncă, cu cei de la ANRE, ei s-au ocupat în Comitetul interguvernamental, nu-l cunosc exact, dar este pe acelaşi principiu: consumatorul vulnerabil va fi subvenţionat, oamenii vor plăti mai puţin, aceia care cu adevărat au nevoie de subvenţie”, a precizat Virgil Popescu, la Digi 24.

În același context, Virgil Popescu a promis că, după data de 15 ianuarie, se va modifica legea energiei electrice și a gazelor naturale. Ministrul Energiei a profitat de ocazie și pentru a detalia și viziunea lui asupra liberalizării pieței de energie electrică, o măsură dictată de Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE), nu de către minister.

„Această trecere automată din piaţa reglementată în piaţa serviciului universal nu este o trecere normală. Este un abuz de poziţie dominantă pe care furnizorii îl folosesc. Ei au o bază de 6 milioane de clienţi reglementat pentru care nu au plătit niciodată. Deci asta este evident, când s-a făcut privatizarea, distribuţiile au luat distribuţiile de energie electrică, nu au luat clienţii. Automat au preluat această bază de date, au preluat clienţii, nu au plătit niciodată pe ei, iar acum îi folosesc ca şi monopol. Ori asta nu poate să rămână aşa.

Nu pot să am eu monopol de 6 milioane de clienţi pe care îi gestionez cum vreau şi dacă eu mâine spun că trec în regim concurenţial îi duc întâi prin serviciul universal care este mai scump: eu îl stabilesc că este mai scump cu 26%, la anumiţi furnizori cu 15%, cu 20% la alţii şi îi las pe aceşti 6 milioane să opteze într-o lună, două, trei. Oricum este foarte puţin, nu se vor muta. Mă refer la decizia ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei). Nici o lună, nici două, nici trei, nu sunt suficiente. Asta nu este soluţie”, a menţionat Virgil Popescu la Digi24, citează Agerpres.

O serie de particularități importante legate de această liberalizare vor fi definite după data de 15 ianuarie, prin modificări aduse legii energiei electrice și a gazelor naturale, pentru a stabili clar cum se face această liberalizare.

„Am avut astăzi o discuţie cu ANRE, am avut şi cu Consiliul Concurenţei. Eu mai las ANRE să se mai gândească, dar am afirmat că după data de 15 ianuarie, în Guvern vom acţiona şi vom acţiona modificând legea energiei electrice şi a gazelor naturale să stabilim clar cum facem această liberalizare, dacă ANRE care este conform legii şi conform directivelor europene, cel care trebuie să reglementeze această liberalizare, nu poate s-o facă. Eu o să vin cu o propunere foarte clară: le-am spus-o astăzi celor de la ANRE.

Am verificat-o cu Consiliul Concurentei, este perfect concurenţială: nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal care este mai scump. Nu. Le ofer oamenilor să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual şi, dacă nu le convine, se pot schimba, dar nu îi duc în serviciul universal care este cel mai scump. Deci, furnizorii au o bază de date de clienţi, ştiu profilul clientului, ştiu cât consumă, au ofertele în concurenţial care sunt mult mai ieftine decât oferta în serviciul universal”, a explicat Virgil Popescu.

În final, ministrul a mai adăugat că, pe ordinul actual al ANRE, această opţiune legată de furnizorul de energie electrică trebuie să se facă până în 31 ianuarie, însă marţi au discutat că prelungesc până la 31 martie, în aceleaşi condiţii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele