Ce boli incurabile poate trata ARNm, tehnologia care stă la baza vaccinului contra Covid-19. Este revoluționară, anunță specialiștii
Vaccinurile sunt realizate de mult timp, însă pentru vaccinul contra Covid-19 există un interes general mult mai mare, întrucât ar putea stopa cea mai mare pandemie a timpurilor noastre. De aceea, e important să știm pe ce fel de tehnologie s-a bazat vaccinul care a ieșit din laborator în doar câteva luni.
Imunologul francez Steve Pascolo se află în centrul aventurii vaccinului ARN mesager de 20 de ani. Pascolo, director al platformei „ARNm terapeutic” de la Universitatea din Zurich, Elveția, și-a dat teza la Institutul Pasteur înainte de a se muta în Germania, unde au fost elaborate primele prototipuri de vaccin care foloseau această tehnologie.
Cofondator al companiei CureVac, una dintre cele trei companii de biotehnologie care au dezvoltat vaccinuri pe baza ARNm împotriva coronavirusului, și-a recăpătat libertatea de a explora diferite aplicații, inclusiv vaccinurile împotriva cancerului, împreună cu BioNTech.
Într-un interviu realizat de Le Journal du Dimanche, imunologul Steve Pascolo a răspuns la câteva întrebări legate de tehnologia ARN mesager, pe care s-a bazat și vaccinul contra Covid-19.
Astfel, el spune că administrarea vaccinurilor ARN mesager e un moment istoric de cotitură, unul foarte rapid: “Confirmă ceea ce comunitatea cercetătorilor care lucrează la ARNm anunță de douăzeci de ani: în cazul unei pandemii, această tehnologie ar face posibilă obținerea unui vaccin într-un timp foarte scurt”.
El dă exemplu un vaccin pe care l-a conceput în 2000 – “Am fost convinși de acest lucru când am creat CureVac, în anul 2000, înainte de BioNTech și Moderna, născute în 2008 și 2010. Tehnologia era finalizată. Epidemia de coronavirus a declanșat cererea mondială și a oferit posibilitatea de a confirma acest potențial în condiții reale. Primele două vaccinuri aprobate au folosit ARNm, dar nu pentru că laboratoarele producătoare sunt cele mai bune, ci pentru că tehnologia s-a impus. Ea promite o revoluție terapeutică”.
Ce este ARNm, tehnologia care stă la baza vaccinului anti Covid-19
“Să luăm o imagine. Nucleul celulei este o bibliotecă. ADN-ul este o carte. ARN este o fotocopie a câtorva pagini. Specificitatea unei celule determină copiatorul să selecteze anumite pagini din anumite cărți și nu din altele. De exemplu, toate celulele noastre au gena pentru insulină. Dar numai în celulele pancreasului este „fotocopiată”, explică imunologul francez despre această tehnologie.
Întrebat care este rolul ei, el spune că reprezintă un „mesaj” care este citit de mașinile celulare pentru a le spune să producă o proteină. Astfel, odată ce fotocopia este citită, mesajul este distrus. ARNm face posibilă exprimarea atât a unui anticorp, cât și a unei proteine implicate în cancer, patologii genetice sau degenerative.
Teoretic, această tehnologie poate rezolva toate bolile, conform imunologului Steve Pascolo. Dar de ce a fost ignorată atât de mult timp tehnologia ARNm? Ne lămurește tot acesta: “A rămas în umbra ADN-ului. La începutul cercetării mele, din 1998 până în 2005, a existat un dezinteres total. Cercetarea publică ne disprețuia. Solicitările noastre de creditare au fost respinse. ARNm a suferit, de asemenea, de un prejudiciu de laborator: se spune că este fragil. Acest lucru este greșit, este foarte stabil. Dar peste tot – în piele, în apă, pe cea mai mică suprafață – există enzime care îl descompun. Asta implică pregătirea tuturor lucrurilor din laborator pentru a-l proteja”.
BioNtech și Pfizer susțin că își pot modifica vaccinul în 6 săptămâni, în cazul unei mutații semnificative a virusului
Ținând cont de aceste declarații, imunologul precizează că este adevărat. Un vaccin care are la bază tehnologia ARNm poate fi modificat foarte repede, pentru a fi eficient în cazul altor mutații ale virusului.
„Fabricarea vaccinurilor folosind virusuri inactivate sau atenuate implică cultivarea celulelor în rezervoare care conțin câteva mii de litri de mediu de cultură complex sau în mii de ouă fertilizate de pui (de exemplu, pentru gripă). Vaccinurile ARNm sunt vegane. Putem folosi enzime bacteriene pentru a le produce. Este nevoie de doar 6 litri pentru a produce un milion de doze”, explică doctorul.
Cât privește efectele secundare, cel mai controversat subiect din ultimele zile și motivul multor teorii ale conspirației, imunologul ne asigură că nu e vorba de îngrijorare.
„Toate vaccinurile au efecte secundare – semnele de oboseală și fluctuațiile temperaturii arată că funcționează. Pe de altă parte, avem o anumită experiență. Injectările cu ARNm au început în 2003, împotriva melanomului și primele studii clinice la om, sub forma vaccinurilor preventive împotriva gripei și rabiei, au fost publicate în 2017. În 2005, pentru a verifica dacă funcționează la om, eu însumi mi-am injectat în picior ARNm de luciferază, o enzimă care provoacă luminescență. Deși a fost nevoie de timp pentru a spori eficacitatea vaccinurilor ARNm, normele de siguranță au fost stabilite încă de la început”, precizează acesta.
Așadar, revoluționara tehnologie ARNm, care ar putea să salveze o lume întreagă acum, este destul de veche, testată și poate trata, după spusele specialiștilor, nu doar Covid-19, ci și multe alte boli. Printre acestea se numără cancerul, Alzheimer și chiar Parkinson.