08 dec. 2020 | 13:20

Cum poți fi ”tras în piept” la factura de la gaze: 50.000 de lei amendă pentru o mare companie

ACTUALITATE
Cum poți fi ”tras în piept” la factura de la gaze: 50.000 de lei amendă pentru o mare companie

Marii furnizori nu-s întotdeauna cinstiți, iar autoritățile cu puteri de control mai constată câteodată nereguli în activitatea lor. Recent, o companie a fost amendată cu 50.000 de lei.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a constatat nereguli la unul dintre cei mai mari furnizori de gaze din România. Anunțul a fost făcut de șeful ANPC Brașov, Sorin Claudiu Susanu. Deși nu menționează despre ce companie e vorba, aceasta ar putea fi Engie.

„Aşa cum am declarat zilele trecute, verificările agenţilor economici care oferă utilităţi consumatorilor sunt în atenţia noastră şi, din păcate, am identificat noi probleme, care pot prejudicia beneficiarii. Pentru neregulile descoperite, societatea care furnizează gaze a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei şi a primit măsură de remediere a problemelor descoperite”, a precizat Susanu, comisar-şef pentru regiunea Braşov în cadrul ANPC.

Ce nereguli s-au constatat la furnizorul de gaze

Neregulile descoperite ar fi putut crea prejudicii beneficiarilor, a scris, pe pagina sa de Facebook, Sorin Claudiu Susanu. El a menționat că aceste controale nu se vor opri aici.

„S-au analizat următoarele tipuri de contracte de furnizare a gazelor naturale, încheiate de operatorul economic cu consumatorii :

  • ––GAS START (cu abonament), ––
  • e-CELSIUS (cu abonament), ––
  • GAS 4U, –
  • -CELSIUS 4 U (cu abonament), ––
  • CELSIUS DUO (cu abonament), ––‘
  • CELSIUS PLUS (cu abonament) şi ––
  • GAZ CONTROL (cu abonament).

!Din analiza acestora, se constată că beneficiarii, în calitate de consumatori, nu sunt informaţi complet şi corect asupra tarifului pe care trebuie să-l plătească pentru cantitatea de gaze naturale consumată şi facturată. Astfel, în contracte se indică o valoare, exprimată în „lei/kwh”, ce reprezintă „preţ gaze naturale cu servicii de transport incluse”.

De precizat că legea arată că „preţul final va include preţul gazelor naturale cu servicii de transport şi costuri de echilibrare incluse, tarif de distribuţie, costuri de înmagazinare”şi „orice alte tarife şi taxe ce vor fi introduse de autoritatea de reglementare competentă”. Totodată, preţul de furnizare „nu include TVA, accize şi tarif de distribuţie”, tarif care diferă, funcţie de operatorul de distribuţie şi categoria de consum, consumatorii neavând nicio informaţie în acest sens”.

Potrivit reprezentantului ANPC, toate aceste menţiuni înscrise în contractele încheiate cu consumatorii nu reprezintă o informare clară şi completă asupra tarifului final plătit de consumatorul mediu, acesta fiind definit, conform Legii 363/2007, privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, că „acel consumator considerat că este rezonabil informat, atent şi precaut, ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistici”.

Pe scurt, ar putea fi vorba de practici înșelătoare.