25 nov. 2020 | 13:47

Tesla e de neoprit în pandemie: de ce e uriașă compania lui Elon Musk

ACTUALITATE
Tesla e de neoprit în pandemie: de ce e uriașă compania lui Elon Musk

Tesla și-a făcut un nume uriaș în industria auto și asta i se datorează în mare parte antreprenorului Elon Musk.

Tesla e un nume uriaș în industria auto și chiar a setat în urmă cu mulți ani direcția în care se îndreaptă abia acum mulți dintre producătorii auto. Iar veștile bune pentru compania lui Musk nu s-au oprit în pandemie. Ba din contră.

În vreme ce mulți constructori s-au luptat să se mențină pe linia de plutire, Tesla se bucură de o uriașă încredere din partea investitorilor. E motivul pentru care capitalizarea bursieră a constructorului american a sărit de pragul de 500 de miliarde de dolari.

Tesla n-are rival în pandemie

Tesla se bucură de încredere, motiv pentru investitorii s-au grăbit să cumpere acțiuni înainte de includerea companiei în indicele bursier S&P 500, transmite Reuters. Marți, spre exemplu, la deschiderea ședinței de tranzacționare, acțiunile Tesla au crescut cu până la 3,9%, la o valoare record de 542,35 dolari, ceea ce a evaluat compania pentru o scurtă perioadă de timp la 514 miliarde de dolari.

E un prag important pe care Tesla a reușit să-l depășească. Iar asta îi conferă un loc privilegiat.

Per total, titlurile Tesla s-au apreciat cu aproape 28% după ce S&P Dow Jones Indices a decis că va adăuga constructorul în indicele bursier S&P 500 începând din data de 21 decembrie. Iar asta înseamnă vești bune și pentru Elon Musk.

Șeful Tesla l-a depășit pe fondatorul Microsoft Bill Gates, devenind al doilea cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere totală de 127,9 miliarde de dolari. Așa arată clasamentul miliardarilor publicat de Bloomberg.  De la începutul anului, an marcat de pandemie, averea lui Elon Musk a crescut cu 100,3 miliarde de dolari, marcând un plus de 7,2 miliarde de dolari doar într-o singură zi prin creşterea acțiunilor Tesla.

Și anul nu s-a încheiat încă. Bilanțul pe 2020 poate arăta că Tesla poate sfida orice criză. Inclusiv cea sanitară.