20 oct. 2020 | 08:13

Prefectura București a dat-o de gard: unitățile de învățământ care rămân deschise în Capitală

ACTUALITATE
Prefectura București a dat-o de gard: unitățile de învățământ care rămân deschise în Capitală

București a intrat în codul roșu de pandemie, purtarea măștilor în toate spațiile deschise fiind obligatorie. Implementare măsurilor specifice vine însă cu o excepție.

Cum este să mergi luni la muncă și să afli la amiază că de marți trebuie să stai acasă pentru a avea grijă de copii, deoarece se închid toate unitățile de învățământ din Capitală, de pe o zi pe alta. Din păcate, asta s-a întâmplat în București. Ministrul Educației vine însă cu mențiuni importante legate de acest subiect.

În timp ce toate școlile din București rămân închise de astăzi, marți – 20 octombrie, cursurile desfășurându-se online, creșele și afterschool-urile rămâne deschise. Hotărârea care prevede închiderea lor a fost revocată, conform ministrului Educației.

Ca să înțelegi mai bine penibilul întregii situații cu consecințe devastatoare pentru părinți, ai în vedere o mențiune a Monicăi Anisie. Ministrul afirmă că i-a trimis din timp prefectului care sunt prevederile legale. Acesta din urmă a decis să le ignore.

Monica Anisie a precizat că a solicitat încă de săptămâna trecută o întâlnire la Prefectura Bucureşti, pentru a se asigura că vor fi luate toate măsurile în aşa fel încât în cadrul unităţilor de învăţământ să nu existe probleme în momentul în care rata infectărilor cu noul coronavirus ar fi ajuns la pragul de 3 la mia de locuitori şi împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a fost realizat un plan de măsuri pentru trecerea în sistem online.

„Trebuie să spunem în mod clar ce se întâmplă începând cu data de 20 octombrie cu unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este incredibil, la nivelul municipiului Bucureşti şi mă refer aici la situaţia creată la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. (…)

În toată această perioadă, de la data de 13 octombrie şi până ieri, când DSP Bucureşti a anunţat depăşirea acestei rate, am fost într-o comunicare directă cu Inspectoratul Şcolar. Am discutat şi cu domnul prefect, i-am comunicat care sunt prevederile legale în vigoare şi mă aşteptam ca astăzi să ia o decizie clară. A existat o hotărâre a comitetului, pe care înţeleg că domnul prefect a revocat-o, între timp şi anume o hotărâre care prevedea faptul că se vor închide creşele, unităţile de învăţământ preuniversitar şi universităţile.

Am atras atenţia IŞMB că în cuprinsul acestei hotărâri există nişte erori. Creşele şi afterschool-urile rămân deschise, vor fi suspendate activităţile didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar. Pentru universităţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Senatul universităţii decide cu privire la suspendarea cursurilor, nu CMBSU”, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

Întregul scandal a pornit de la o declarație a purtătorului de cuvânt al Prefecturii Capitalei. Luni, Mariana Tipișcă a spus că de marți toate cursurile se vor desfășura exclusiv online în București, iar hotărârea CMBSU vizează instituţiile de învăţământ de stat şi private, dar și creșele și universitățile.

Câteva ore mai târziu, s-a revenit asupra acelei afirmații. ”Activitatea din creșe nu este considerată o activitate de învățămînt, ci una socială, iar after school-ul nu este supus legislatiei Educației, ci Muncii și își pot desfășura activitatea”, a explicat Mariana Țipișcă, purtător de cuvânt al Prefecturii Capitalei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele