12 oct. 2020 | 14:59

Vestea momentului pentru toți cei care au card bancar. Schimbarea incredibilă la care românii trebuie să fie atenți

BANI
Vestea momentului pentru toți cei care au card bancar. Schimbarea incredibilă la care românii trebuie să fie atenți

Obiceiurile consumatorilor germani și nu numai se schimbă. Tranzacțiile cu cardul bancar le vor depăși în 2020 pentru prima dată pe cele cu numerar.

Pandemia de coronavirus a accelerat tranziţia consumatorilor germani spre plăţile cu cardul bancar, într-o ţară în mod tradiţional ataşată de banii gheaţă, arată un studiu publicat recent de firma de cercetare de piaţă Euromonitor International, transmite AFP, citată de Agerpres.

Astfel, potrivit studiului, în 2020, plăţile cu cardul vor depăşi pentru prima dată tranzacţiile cu bani gheaţă în Germania. Pe ansamblul anului în curs, 55,1% din volumul total al tranzacţiilor în Germania ar urma să se facă cu cardul bancar, faţă de 44,7% în 2019, potrivit aceleiași surse.

Pandemia de Covid-19 a antrenat o „schimbare brutală a comportamentului germanilor din motive de igienă”, explică autorii studiului această tendinţă

Germanii sunt tradiţional ataşaţi de plăţile cu bani gheaţă şi nu sunt rare cazurile în care magazinele şi restaurantele germane nu acceptă plăţile cu cardul. Potrivit unui raport al Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), în 2017 aproximativ 74% din tranzacţiile din Germania se efectuau cu numerar, faţă de 68% în Franţa, potrivit Economica.net.

Dar aceștia și-au schimbat obiceiurile în acest sens, așa cum toate obiceiurile s-au schimbat în 2020. Astfel, comercianţii şi autorităţile au cerut consumatorilor să dea prioritate plăţilor cu cardul, pentru a evita riscul de contaminare. Maxime Hofer, unul din autorii studiului, a explicat că o evoluţie care ar fi trebuit să dureze mai mulţi ani „a fost condensată în câteva luni”. „Aproximativ 25% din plăţi se fac acum cu cardurile. Înainte de pandemie era 10%”, a declarat pentru AFP un ospătar de la o cafenea din Frankfurt.

Așadar, tendinţa de creştere a plăţilor cu cardul ar urma să continue, nu doar în Germania. Firma de cercetare prognozând ca plăţile cu cardul vor creşte cu 28%, în timp ce plăţile cu numerar ar urma să scadă cu 34%, în perioada 2019-2025, în contextul pandemiei de coronavirus.