12 oct. 2020 | 06:30

Facebook, Apple, Amazon și Google, pasibile de ”dezmembrare”: autoritățile americane sunt supărate

ACTUALITATE
Facebook, Apple, Amazon și Google, pasibile de ”dezmembrare”: autoritățile americane sunt supărate

Autoritățile americane sunt foarte dezamăgite de ineficiența legislației locale în lupta cu Facebook, Apple, Amazon sau Google. Giganții din tech abuzează deseori de puterea pe care o au.

În urmă cu câteva zile, o ședință în Camera Reprezentanților din SUA a stabilit o serie stufoasă de argumente pentru care cele mai profitabile și reprezentative companii americane trebuie să-și schimbe practicile. Echivalentul deputaților din România, oficialii americani au identificat modul agresiv în care Facebook, Apple, Amazon sau Google își distrug concurența. De cele mai multe ori, rivalii sunt cumpărați, dar în foarte multe situații, micile companii ajung să-și închidă porțile din cauza presiunii.

Conform raportului publicat de Reuters, concluzia Comisiei Judiciare din Camera Reprezentanților este cât se poate de clară. Google, Apple, Amazon și Facebook nu ar trebui să activeze, concureze și controleze domeniile în care lucrează. Fără să ofere o soluție clară în acest sens, americanii sunt de părere că toți cei patru giganți ar trebui să aibă parte de o restructurare.

Ca să înțelegi gravitatea subiectului, ai în vedere că întregul raport al sub-comisiei de antitrust din Comisia Judiciară are un total de 449 de pagini. În document sunt detaliate ”zeci de situații în care companiile au abuzat de puterea lor.” În plus, se explică modul agresiv în care companiile au făcut tot ce le stă în putință pentru a-și domina concurența, cu scopul de a controla o mare parte din internet.

Un exemplu concludent în acest sens este decizia Facebook de a achiziționa Instagram în 2012. La acea vreme, Mark Zuckerberg a fost citat ca spunând că platforma de partajare a fotografiilor ar putea fi foarte periculoasă din punct de vedere competitiv.

La fel de ciudată este practica celor de la Google a de realiza licitații pentru reclame în spațiul online, în timp ce participă la aceleași licitații. Documentul sugerează și că Amazon ar trebui să înceteze să opereze în spații în care concurează cu alți comercianți. În final, realizatorii raportului speră ca, în viitorul apropiat, Congresul American să ofere un pic mai multă libertate autorităților de pe zona de antitrust pentru a preveni achizițiile unor potențiali rivali.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele